Societatea de transport public
local TPL va presta, în continuare, serviciul de transport persoane în municipiul
Suceava. Consiliul Local Suceava va aproba, din nou, atribuirea în gestiune
delegată a respectivei activităţi, cu toate că, în prezent, TPL este executantul serviciului de transport, în
baza contractului de concesiune nr. 987 din 30 septembrie 2005, contract care a
fost încheiat pentru o a perioadă de 49 de ani. Demersul autorităţilor sucevene
este justificat prin aceea că, ulterior concesionării, prin Legea nr. 92 din
2007, durata maximă a delegării gestiunii serviciului de transport public local
de persoane, realizat cu autobuze, a fost limitat la 6 ani. În aceste
circumstanţe, s-a impus perfectarea unui nou contract, actul normativ amintit
stipulând că „toate contractele de atribuire a gestiunii serviciului public de
transport public local, valabil încheiate la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi
produc efectele, potrivit clauzelor contractuale, până la expirarea acestora,
dar nu mai mult decât termenul limită prevăzut prin lege”. Atribuirea
contractului de delegare a gestiunii se face direct, fără procedură de
licitaţie public, legislaţia în vigoare permiţând acest lucru.
În municipiul Suceava, serviciul
de transport public local de persoane, prin curse regulate, este prestat de
societatea comercială TPL, firmă care aparţine Consiliului Local şi care are 33
de autobuze de mare capacitate şi 9 microbuze, numite generic maxi-taxi. De
asemenea, transportul de persoane este execut de 4 operatori privaţi, care, cu
27 de microbuze, deservesc 5 trasee,
altele decât cele ale TPL. Delegarea pe o durată de 5 ani a serviciului
complementar de transport către aceştia din urmă operatori a avut loc în anul
2011, vizate fiind traseele care nu au putut fi acoperite cu autobuzele de mare
capacitate. Pe de altă parte, pe lângă traseele principale, TPL, prin
contractul de concesiune din 2005, le-a preluat şi pe cele pe care, din cauza
numărului scăzut de călători, sunt considerate nerentabile şi neatractive
pentru ceilalţi operatori.