·
„Vrem să ne unim cu Botoşani şi să constituim o
contrapondere la Iaşi, care este favorit în cursa pentru banii europeni, în
perioada 2014-2020”, declară Ion Lungu, primarul Sucevei.
În cursul acestei săptămâni, Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava, se va întâlni cu omologul său Ovidiu
Portariuc, edilul şef al municipiului Botoşani. Potrivit şefului executivului
sucevean, în cadrul întrevederii va fi abordată strategia de dezvoltare comună
a zonei policentrice Suceava-Botoşani. „Prin acest demers, vrem să ne unim cu
Botoşani şi să constituim o contrapondere la Iaşi, care este favorit în cursa
pentru banii europeni, în perioada 2014-2020. Acesta deoarece, una dintre
priorităţile Uniunii Europene este promovarea dezvoltării teritoriale
policentrice şi echilibrată, o mare atenţie acordându-se dimensiunii
teritoriului şi mărimii populaţiei”, evidenţiază şeful administraţiei locale
sucevene, iterând că cele două capitale de judeţ, Suceava şi Botoşani se află
aproape unul de altul, respectiv la circa 35 km
distanţă. Lungu precizează că viitoarea structură policentrică, alături
de asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană” Suceava reprezintă
un important atu pe linia accesării de finanţare comunitară nerambursabilă în
noul exerciţiul bugetar al Uniunii Europene. „Vrem să atragem cât mai
mulţi bani în această parte ţării, în acest sens, un rol foarte important avându-l
şi Zona Metropolitană Suceava”, a iterat edilul şef sucevean, Ion Lungu.
În vederea concretizării iniţiativei, cele două deliberative locale trebuie să
aprobe hotărâri separate de asociere a municipalităţilor, strategia comună
cuprinzând oportunităţi comune de dezvoltare. Dezvoltarea policentrică este un
concept relativ nou pentru România, acest proces fiind iniţiat prin HG nr.
998/2008, prin care au fost declarate, drept poli de creştere, municipiile
Braşov, Cluj Napoca, Constanta, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara, iar ca
poli de dezvoltare urbană, Arad, Baia Mare, Brăila, Bacău, Deva, Galaţi, Oradea,
Rîmnicu Vîlcea, Piteşti, Tîrgu Mureş, Sibiu, Satu Mare şi Suceava.