Contract de 19.000 de
euro pentru Festivalul medieval
·
Anul acesta va fi, în august, marcată împlinirea a 625 de
ani de la atestarea documentară a Sucevei.
Primăria municipiului Suceava
ţine o nouă licitaţie, respectiv cea pentru organizarea Festivalului de artă
medievală, manifestărilor care ar urma să se desfăşoare în luna august. Valoarea contractului, valabil pentru 3
luni, are o valoarea de 19.000 de euro, banii fiind destinaţi „contractării”
artiştilor, tipăririi programului manifestărilor, amenajării scenei pentru
susţinerea spectacolelor şi cheltuielilor cu cazarea. Primarul Ion Lungu
susţine că, manifestările vor avea o amploare mai mare, mai ales că anul acesta
este marcată împlinirea a 625 de ani de la atestarea documentară a Sucevei. Edilul
şef, Ion Lungu, a declarat că, la fel ca şi în cazul Festivalului „Lira de
aur”, municipalitatea va fi şi finanţator al Festivalului de artă medievală, o
sumă cu această destinaţie urmând a fi aprobată de Consiliul Local. „Ţinem
acest foarte important eveniment de artă
medievală la Suceava. Pe 1 august sărbătorim
şi 625 de ani de la atestarea
documentară a municipiului Suceava, de aceea vrem să organizăm evenimente de
mai largă amploare. În măsura în care suma amintită este insuficientă, vom
aloca, pe lângă aceşti bani europene şi o sumă din bugetul local, astfel încât
să avem o finanţare corespunzătoare şi să ţinem un eveniment corespunzător”,
a evidenţiat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Reamintim că licitaţia
pentru achiziţionarea de costume medievale nu s-a bucurat de succes. pentru adjudecarea sumei de aproape 120.000
de lei scoase la bătaie de municipalitate neînregistrându-se nicio ofertă.
Ambele licitaţii sunt ţinute în cadrul proiectului „Perlele medievale-Suceava,
Hotin Soroca”. Acesta este finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului
Operaţional Comun „România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013”.