Constituţia României, nu trebuie afectată
în esenţa ei, la actul fundamental al ţării fiind necesare doar unele
amendamente şi modificări, opinează Gheorghe Acatrinei, preşedintele
organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare. Acatrinei ţine foarte
mult la articolul 1 al Constituţiei, cel care prevede că „România este stat naţional, suveran şi independent,
unitar şi indivizibil”, politicianul sucevean subliniind că, „de acesta nu
trebuie să se atingă nimeni”. Ex-senatorul PRM de Suceava este nemulţumit şi de
faptul că din comisia care întocmeşte proiectul legislativ „fac parte
oameni subţiri”. „La o Constituţie modernă
nu pot lucra decât marii specialişti ai dreptului naţional şi internaţional, cu
consultarea teoreticienilor, specialiştilor şi practicienilor în domeniu”,
reliefează Acatrinei, adăugând că la şefia comisiei care pregăteşte importantul
proiect legislativ nu trebuia să stea copreşedintele USL, Crin Antonescu, ci un
jurist academician. Liderul PRM iterează că actul suprem nu trebuie, de
asemenea, să aibă în vedere doar organizarea teritoriala-administrativă,
funcţionarea organelor centrale şi regionale ale administraţiei publice de
stat, ci şi reglementări care să privească securitatea socială a cetăţeanului.
Aceasta în condiţiile în care, starea de sănătate a populaţiei este în continuă
degradare, iar nivelul de trai scade. „Constituţia nu trebuie să prevadă
doar reglementări statale, esenţiale fiind prevederile care privesc poporul,
cel care, de altfel, este chemat la referendum să valideze actul suprem”,
accentuează preşedintele PRM Suceava. Acatrinei nu este de acord nici cu cvorumul
de 30% din numărul total al electorilor, susţinând că o prezenţă slabă la urne
nu va legitima Constituţia României. „Sunt convins că, la contestaţia făcută
de opoziţie, Curtea Constituţională va respinge acest cvorum”, a conchis
Gheorghe Acatrinei, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului
România Mare.