·
„Dăm amenzi, şi rămânem cu atât” remarcă primarul municipiului
Suceav, Ion Lungu.
·
„Persoanele în cauză nu dispun nici de bunuri care să fie
executate silit”, declară Constantin Strapuc, adjunctul şefului Poliţiei Locale.
Consilierii locali suceveni au aprobat o nouă
hotărâre privind normele de bună convieţuire, ordinea şi liniştea publică, transportul
public de călători, gospodărirea oraşului şi protecţia mediului, precum şi
comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Deşi exista un regulament
în vigoare, iniţiatorul proiectului, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu,
a arătat, în expunerea de motive, că experienţa de 2 ani a poliţiştilor locali,
cu anteriorul act normativ, a demonstrat oportunitatea şi utilitatea acestuia,
ca instrument de combatere a ilicitului contravenţional. La fel, s-a evidenţiat
şi nevoia unor completări ori modificări impuse de înregistrarea unor fapte
care, cu toate că prezintă pericol social, până acum nu au fost „incriminate”. Astfel,
proaspătul act normativ conţine sancţiuni pentru noi fapte contravenţionale, în
timp ce altele care şi-au pierdut pericolul social au fost eliminate. Pe de
altă parte, Lungu a recunoscut că gradul de încasare a amenzilor date
poliţiştii locali până acum este unul redus. „Din păcate, din aceste amenzi pe
care noi le dăm, multe dintre nu pot fi încasate. Dăm amenzi şi rămânem cu
atât. Nu este o mare bucurie să dăm o amendă, pentru că o încasăm foarte greu. Mai
mult, nu există nici bază de executare, deoarece amendaţi nu lucrează nicăieri
şi nu putem face poprire”, a reliefat şeful administraţiei, locale, Ion Lungu,
adăugând că s-a predat la actualizarea nivelului amenzilor pentru că „de multe
eroi sunt necesare măsuri coercitive”. Adjunctul
şefului Poliţie Locale, Constantin Strapuc, recunoaşte, de asemenea, că în
raport cu numărul şi valoarea lor, gradul de încasare a amenzilor este forte
scăzut. Strapuc a dat ca exemplu amenzile contravenţionale date căruţaşilor
care încalcă regulile de acces pe raza municipiului Suceava, deciziile de
executare silită nefiind puse în aplicare de primăriile comunelor vecine, pe
motiv de insolvabilitate a sancţionaţilor. „Avem de la comune, de la executări
silite, trimiteri pentru a face demersuri în instanţă, să transformăm
respectivele amenzi în muncă în folosul comunităţii, pentru că persoanele în
cauză nu dispun de bunuri care să fie executate silit”, declarat Constantin Strapuc,
adjunctul şefului Poliţie Locale.