Datorii de 16 milioane de
lei ale populaţiei la apă rece
·
„Suntem în luna şasea, iar datoriile sunt la fel ca la
începutul anului”, arată viceprimarul Ovidiu Doroftei, care precizează că
ritmul scăzut de plăţi se răsfrânge şi asupra Primăriei, care a girat debitele
ACET către E.on.
Societatea de utilităţi comunale
ACET Suceava avea de încasat, la începutul acestei luni, de la consumatorii
casnici din municipiul Suceava circa 16 milioane de lei, sumă care nu includea
şi factura aferentă serviciilor din luna mai. Bogdan Cristache, directorul adjunct al firmei
la care municipalitatea suceveană este acţionar majoritar, spune că, în
principiu, situaţia restanţelor s-a mai ameliorat, însă, dacă volumul plăţilor
nu va spori, datoria se va întoarce la
vechiul nivel. Viceprimarul Ovidiu Doroftei constată că ACET nu se
confruntă cu o situaţie nu tocmai
fericită, chiar dacă prin votul deliberativului local, Primăria s-a pus garant
la achitarea debitelor societăţii către compania E.on. Adjunctul şefului
executivului local relevă că populaţia nu-şi onorează aşa cum ar trebuie obligaţiile
către operatorii de utilităţi, iar de 5 luni, blocajul nu mai conteneşte. „Suntem
în luna şasea, iar datoriile sunt la fel ca la începutul anului. Datoriile foarte
mari către ACET grevează şi Primăria, care a girat cu nişte sume debitele
acesteia că furnizori. Însă, suntem nevoiţi şi ne dorim să susţinem şi această
societate, după ce, la Termica, în urma creditului contractat, problema s-a
rezolvat, în mare parte”, a subliniat Ovidiu Doroftei.
În lunile februarie şi martie, potrivit directorul adjunct Bodan
Cristache, pe raza urbei reşedinţă de judeţ, au fost făcute debranşări ale unor
scări de bloc din cadru a 15 asociaţii de proprietari. Acestea nu au durat decât
2-3 zile, după care s-a procedat de încheierea de grafice de eşalonare a
debitelor, în urma cărora doar 4 dintre asociaţii proprietarii au înţeles să-şi
achite restanţele. La începutul lunii iunie, situaţia s-a inversat, rămânând
doar 4 asociaţii care nu şi-au respectat în totalitate angajamentele de plată.
Dintre acestea din urmă, două au achitat sume nesemnificative, motiv pentru
care s-a procedat la sistarea furnizării apei reci, pe scări de bloc, la
Asociaţia nr. 47, de pe strada „Lalelelor” şi Asociaţia nr. 36 „ANL-Burdujeni”.
Ulterior, venind cu documente doveditoare ale acţiunilor de executare silite a
rău platnicilor, precum şi a unor plăţi suplimentare, livrarea serviciului de
alimentare cu apă potabilă a fost reluată.