Aproape 300 controale pe linia respectării relaţiilor
de muncă, au avut, pe parcursul lunii trecutw, inspectorii de muncă suceveni, face
cunoscut, Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.
Potrivit inspectorului şef sucevean, descinderile la firmele din judeţul
Suceava s-au lăsat cu 94 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor
aplicate însumând 175.900 lei. Controlorii
Inspectoratului Teritorial de Muncă au depistat 10 pe angajatori care au primit
la muncă persoane fără forme legale de angajare, Butnariu reliefând că, la
fiecare dintre aceştia, câte un angajator desfăşura activitate fără contract
individual de muncă în formă scrisă, anterior
începerii raporturilor de muncă. Firmele
prinse că practicau şi întreţineau munca la negru au primit amenzi care au totalizat 90.000 de lei. În domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii de muncă
suceveni au mai constatat deficienţe legate de nerespectarea prevederilor
legale privind acordarea concediilor de odihnă, nereguli privind repausul
săptămânal, munca suplimentară, încălcarea dispoziţiilor referitoare la
obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat, precum şi în
legătură cu lipsa registrului general de evidenţă a salariaţilor de la
sediul angajatorului. În luna mai a anului
2013, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă
Suceava au efectuat 412 verificări, dintre care 294 în domeniul relaţiilor de
muncă şi 118 pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă. Ca urmare a
neregulilor constatate, au fost aplicate 274 sancţiuni contravenţionale, în
valoare totală de 219.400 lei.