·
Fenomenele meteorologice extreme au făcut stricăciuni
mari în 7 comune, anunţă prefectul de Suceava, Florin Sinescu.
Atenţionarea meteorologică de cod
galben sub care stat judeţul Suceava, pe durata a 3 zile, a făcut importante
stricăciuni, mai ales la infrastructura rutieră, dar şi în agricultură, a
declarat ieri, prefectul Florin Sinescu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu
crede că, din cauza ploilor, însoţite de căderi de gheaţă, producţia agricolă
va avea mult de suferit în acest an. „Au fost câteva fenomene extrem care
au creat probleme la nivelul judeţului şi vorbim, în primul rând de ploi
torenţiale, de grindină şi vijelii, care au afectat infrastructura rutieră şi
culturile agricole. Marea problemă pe care o avem este în acest din urmă domeniu,
pentru că grindina a făcut mari stricăciuni”, a reliefat şeful
serviciilor desconcentrate, subliniind că unele localităţi au fost lăsate în
beznă din cauza căderii liniilor electrice şi posturilor de transformare. Prefectul
de Suceava susţine că lucrul cel mai important este că acela că râurile şi pâraiele din judeţ
nu şi-au ieşit din matcă, în perioada aceasta nefiind consemnate inundări ale
perimetrelor locuite. Cele mai afectate au fost comunele Şerbăuţi, Muşeniţa,
Vicovu de Sus, Cornul Luncii, Mălini, Rîşca, Rădăşeni, în care potrivit
prefectului Sinescu, au intervenit atât Comitetul Judeţean pentru Situaţii de
Urgenţă, cât şi comitetele locale. „În continuare, se va realiza o
evaluare a tot ceea ce înseamnă pagubele şi vom avea o imagine completă în
zilele următoare. Important este că nu avem localităţi izolate, poduri şi
podeţe rupte, ci doar zone colmatate şi terasamente balastate de drumuri
comunale, care au fost afectate de precipitaţiile
căzute”, a declarat reprezentatul Guvernului în judeţul Suceava. Prefectul Florin Sinescu relevă că, împreună
cu autorităţile locale, se caută soluţiile de rezolvare a problemelor cauzate
de vremea rea, astfel încât orice activitate
să se desfăşoare în condiţii normale.