Pensionarii de peste 90 de ani nu au unde să-şi aniverseze ziua de naştere
·
Vechiul club al pensionarilor CFR a fost transformat în
discotecă, persoanele de vârsta a treia neavând
unde să-şi petreacă timpului liber
Pensionarii CFR cer conducerii Prefecturii să le
asigure, pe raza municipiului Suceava, un club în care să vârstnicii din
reşedinţa de judeţ să deruleze diferite activităţi. Vasile Palaghiu, preşedintele
Confederaţiei „Unirea” a pensionarilor spune că intenţionează ca, săptămânal, să
organizeze, în colaborare cu medici pensionari, consultaţii pentru membrii
asociaţiei, însă, în acest sens, nu este găsit un spaţiu disponibil. „Suntem
în curs de a începe o colaborare cu medici pensionari care, pe diferite
afecţiuni, respectiv pe cele mai cunoscute, să facă o evaluare săptămânală a membrilor
asociaţiei. Însă, nu avem un sediu pentru club şi, deşi am cerut acest lucru la
Consiliul Judeţean, totul a rămas în coadă de peşte”, arată Palaghiu,
menţionând că, pentru sediul Asociaţiei, lunar este achitată, către CFR, o
chirie substanţială. Vârstnicii au prezentat această doleanţă prefectului
Florin Sinescu, în şedinţa Comitetului judeţean de dialog social pentru
probleme vârstnicilor, menţionând că în fostul club al pensionarilor,
aparţinând tot CFR, funcţionează, acum, o modernă discotecă. Reprezentantul
pensionarilor CFR, Vasile Palaghiu reliefează că persoanele de vârsta a treia nu
au unde să-şi petreacă timpului liber, respectiv unde să fie sărbătorite şi să
li se înmâneze cadouri simbolice aniversaţilor, în special celor de peste 90 de
ani. Pe de altă, parte, în prezent, atunci când există această posibilitate, pensionarii
în vârstă de peste 80 de ani beneficiază de vizite medicale la domiciliu.