·
Dacă se angajează în intervalul de 12 luni de la
data absolvirii, timerii beneficiază de prima de încadrare de 500 lei.
Dacă
prezintă dosarul în termen de 60 de zile de la data absolvirii, absolvenţii de
liceu din promoţia acestui an pot beneficia, pe perioada căutării unui loc de
muncă, de indemnizaţia de şomaj, face cunoscut directorul executiv al Agenţiei
Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Mirela Adomnicăi. Potrivit înaltului
responsabil al AJOFM, termenul amintit curge din ziua finalizării studiilor,
indiferent dacă absolvenţii au promovat sau nu examenul de bacalaureat. Liceenii
care nu au situaţia şcolară încheiată pot solicita, de asemenea, dreptul la
indemnizaţia de şomaj, după promovarea examenului de corigenţă. În ceea ce îi
priveşte pe absolvenţii cu studii superioare, aceştia pot cere dreptul la
indemnizaţia de şomaj în termen de 60 de zile de la data finalizării studiilor sau
promovării examenelor restante, indiferent dacă s-au înscris sau nu la examenul
de licenţă. Conducerea AJOFM îi avertizează pe absolvenţii universitari că, în
condiţiile care amână înregistrarea în evidenţele instituţiei după promovarea
licenţei, iar această dată depăşeşte 12 luni de la finalizarea studiilor, cei
în cauză pierd dreptul la indemnizaţia de şomaj. La înregistrarea în evidenţele
AJFOM absolvenţii vor pune la dosar certificatul de naştere, cartea de
identitate, certificatul de atestare fiscală, diploma sau adeverinţa de
absolvire şi o adeverinţa medicală. Plata indemnizaţiei de şomaj se face după
expirarea perioadei de căutare a unui loc de muncă, respectiv după 1
septembrie, pentru absolvenţii din sesiunea iunie sau după 1 octombrie 2013,
pentru absolvenţii din sesiunea iulie, termene limită după care tinerii vor merge
la agenţia de ocupare pentru a solicita acest drept. Absolvenţii care nu se înregistrează
în intervalul de 60 de zile de decădere din drepturi, pierd indemnizaţia
de şomaj. Aceştia vor avea parte, însă, de servicii gratuite de
mediere, informare si consiliere, formare profesionala sau de asistenţă si
consultanţă pentru începerea unei afaceri proprii. Dacă se angajează în
intervalul de 12 luni de la data absolvirii, absolvenţii beneficiază de prima
de încadrare de 500 lei.