09 iunie 2013

Absenţele nemotivate de la şcoală, au lăsat fără sprijin financiar aproape 300 de familii   
·        Alte 440 de familii cu venituri reduse au avut alocaţia diminuată cu 20 sau 50%. 
·         În semestrul întâi al anului şcolar 2012-2013, elevii suceveni au adunat 919.347 de absenţe
Din cauza absentării nemotivate a copiilor de la şcoală, 734 de familii sucevene sărace s-au văzut cu alocaţiile de susţinere tăiate sau diminuate. Astfel, după cumulul de absenţe din primul semestru al anului şcolar în curs, alocaţia pentru susţinerea familiei nu a mai ajuns la 294 de beneficiari, în timp ce alte 440 de familii cu venituri reduse au avut alocaţia diminuată cu 20” sau 50%. Mirela Florea, şef de serviciu în cadrul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava, spune că frecventarea orelor de curs este o condiţie obligatorie pentru acordarea alocaţiei de susţinere familiilor care au copii de vârstă şcolară.  În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în cazul în care se constată absente nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, respectiv cu 20% pentru fiecare copil care are între 10 şi 19 absenţe şi cu 50% pentru elevul care înregistrează 20 de absenţe. Atunci cînd copilul absentează de peste 20 de ori, plata alocaţiei pentru susţinerea familiei este suspendată pentru o perioadă de 6 luni. Alocaţia pentru susţinerea familiei reprezintă o formă de sprijin de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârsta de până la 18 ani.
Acordarea alocaţiei are ca scop completarea veniturilor familiilor, în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea minorilor, precum şi pentru stimularea frecventării, de către copiii de vârsta şcolară, a cursurilor unei forme de învăţământ.  Inspectoratul Şcolar Judeţean are obligaţia să transmită Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, în luna următoare încheierii semestrului, situaţia privind frecventarea cursurilor. Astfel, conform unei statistici a ISJ Suceava, întocmită după raportările lunare făcute de şcoli şi colectarea în sistem informatic a acestora, în semestrul întâi al anului şcolar 2012-2013, elevii suceveni au adunat 919.347 de absenţe. Dintre acestea din urmă, motivate au fost 408.012 absenţe.  În judeţul Suceava, beneficiază de sprijinul financiar amintit, potrivit Legii nr. 277/2010, circa 14.000 de familii cu venituri reduse.