18 septembrie 2015


Reabilitarea cu finanţare elveţiană a iluminatului public sucevean va începe în acest an
·        Valoarea proiectului este de 5,71 milioane de euro, durata de implementarea de 18 luni, iar modernizarea presupune înlocuirea a 3.816 corpuri de iluminat, îmbătrânite, deteriorate şi cu randament scăzut de funcţionare.

Primăria municipiului Suceava a înaintat Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), documentaţia pentru lansarea procedurii de licitaţie în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi desemnarea executantului lucrărilor de modernizarea sistemului de iluminat public. „Demersurile au fost grele, întrucât documentaţia întocmită de noi a trebuit a fi analizată şi de partea elveţiană, în sfârşit fiind agreată fără obiecţii la caietul de sarcini”, a declarat primarul Ion Lungu. Edilul-şef spune că pentru departajarea la licitaţie, ponderea cea mai importantă o are preţul cel mai mic, reprezentând 60% din totalul punctajului. Eficienţa energetică contează în proporţie de  25%, ca urmarea scăderii consumului de energie electrică, asigurarea garanţiei lucrărilor pe o perioadă de 5 ani fiind punctată cu 10%, iar  durata de intervenţie la avarii are, în totalul punctajului, o pondere de 5%. „Sper ca în perioada cea mai scurtă perioadă să avem avizul ANRMAP, astfel încât să punem pe SEAP această documentaţie şi, până la sfârşitul anului, să putem demara acest proiect”, a declarat Ion Lungu, şeful administraţiei locale sucevene. Proiectul „Management modern şi eficient al iluminatului public” prevede alocarea de sumelor nerambursabile din partea Guvernului elveţian, acesta fiind depus în cadrul Programului de cooperare comun de reducere a disparităţilor economice şi sociale. Valoarea proiectului este de 5,71 milioane de euro, durata de implementarea de 18 luni, iar modernizarea presupune înlocuirea a 3.816 corpuri de iluminat, îmbătrânite, deteriorate şi cu randament scăzut de funcţionare şi amenajarea unui sistem de telegestiune, în baza căruia fiecare dintre corpurile de iluminat, dotat cu un sistem de control de la distanţă, va transmite date către dispeceratul de la sediul Primăriei. Implementarea proiectului are în vedere eliminarea deficienţelor din sistemul de iluminat public municipal; creşterea eficienţei energetice, prin utilizarea dispozitivelor LED; monitorizarea permanentă; asigurarea unei iluminări uniforme; reducerea emisiilor de dioxid de carbon; diminuarea costurilor cu întreţinerea şi repararea; reducea consumului de energie electrică, dar şi o siguranţă sporită a traficului auto şi pietonal.