O şansă pentru a studia în limba engleză la
masteratul de afaceri de la USV
·
Cei
interesaţi mai au doar două zile pentru a se înscrie, acesta fiind masteratul
cu cel mai mare număr de locuri fără taxă, dintre toate programele de studii
masterale ale Universităţii „Ştefan cel Mare”.
În vederea deschiderii înspre piaţa
internaţională, Universitatea „Ştefan cel Mare”
Suceava a lansat Programul de
master în limba engleză „Planning of New Tourism Products and Destination
Management”, program încadrat în Domeniul „Administrarea afacerilor”, al
Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică (FSEAP). Printr-un
comunicat de presă, USV informează că absolvenţii studiilor de licenţă, care
vor continua cu acest program de masterat, vor avea posibilitatea să lucreze în
26 de diverse ocupaţii. La masterat au fost scoase la concurs 50 de locuri, dintre
care 14 fără taxă. „Acesta este programul de masterat cu cel mai mare număr
de locuri fără taxă din toate masterele pe care le avem, celelalte beneficiind
de maxim 10 locuri fără taxă”, se precizează în comunicatul Universităţii
„Ştefan cel Mare” Suceava.