16 septembrie 2015


30 de ani împreună pentru vindecarea stratului de ozon”:
Agenţia pentru Protecţia Mediului aniversează 3 decenii de la semnarea Convenţiei privind protecţia stratului de ozon
·        Diminuarea stratului de ozon duce la scăderea eficacităţii sistemului imunitar, însoţită de apariţia infecţiilor, cancerului de piele, a cataractelor şi orbirii, subţierea respectivului strat având drept consecinţe reducerea producţiei agricole, ca urmare a necrozării vegetaţiei.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava marchează Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon, făcând apel la factorii de decizie să identifice şi să aplice măsuri de stopare a degradării acestuia. „Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava adresează un apel tuturor factorilor de decizie, politicienilor, specialiştilor, cadrelor didactice, studenţilor, elevilor, jurnaliştilor, cât şi întregii populaţii să-şi concentreze eforturile şi să colaboreze pentru ca, împreună, să asigure aplicarea măsurilor de prevenire şi stopare a degradării stratului de ozon, în scopul asigurării sănătăţii generaţiilor prezente şi viitoare”,  a spus, cu acest prilej, Vasile Oşean. Anul acesta, tematica aniversării a Zilei protecţiei statului de ozon o constituie “30 de ani împreună pentru vindecarea stratului de ozon”, iar sloganul este “”Ozonul: tot ce se află între tine şi ultraviolete”. Stratul de ozon absoarbe 97-99% din radiaţiile ultraviolete ale soarelui, care, altfel, ar afecta formele de viaţă de pe Pământ. Deasupra Antarcticii, se produc cele mai ritmice şi mai dramatice micşorări ale dimensiunii stratului de ozon, „gaura” respectivă atingând intensitatea maximă la începutul lunii octombrie. Însă, specialiştii speră ca, în intervalul 2030-2070, aceasta să se micşoreze şi revină la nivelul anilor '80. Diminuarea stratului de ozon duce la scăderea eficacităţii sistemului imunitar, însoţită de apariţia infecţiilor, cancerului de piele, cataractelor şi orbirii, diminuare fiind responsabilă şi de apariţia arsurilor grave, în zonele expuse la soare. De asemenea, subţierea stratului de ozon are drept consecinţe reducerea producţiei agricole şi, implicit, a cantităţii de hrană, ca urmare a necrozării vegetaţiei, distrugerii vieţii marine şi planctonului.
Principiile colaborării internaţionale privind protecţia stratului de ozon au fost elaborate în anul 1985, în cadrul Convenţiei de la Viena, de la semnarea căreia se împlinesc 30 de ani. A urmat Protocolul de la Montreal, cu privire la substanţele care distrug stratul de ozon, întocmit sub conducerea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător, adoptat pe 16 septembrie 1987 şi intrat în vigoare pe 1 ianuarie 1989. Protocolul de la Montreal obligă părţile semnatare să elimine progresiv, conform unui calendar prestabilit, substanţele care diminuează stratul de ozon. Un număr de 196 de state au ratificat Protocolul de la Montreal, document considerat drept un model de acord multilateral în domeniul protecţiei mediului. „În cei 30 de ani scurşi de la adoptarea Convenţiei de la Viena, controlul tot mai strict al substanţelor care epuizează stratul de ozon, nu doar că a condus la protejarea acestuia, pentru generaţiile actuală şi viitoare, dar a contribuit şi la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice”, a subliniat Vasile Oşean, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava.