Bioenergy asigură, şi în
această iarnă, încălzirea în municipiul Suceava
„Faptul că nu cunoaştem
agentul economic căruia să îi vindem căldura, şi de la care trebuie să ne
recuperăm banii, constituie un serios motiv de îngrijorare pentru noi”,
·
interviu cu Vasile ILIE, directorul general al societăţii
comerciale Bioenergy Suceava
- Domnule director, se poate municipiul Suceava distinge cu una dintre cele mai moderne şi eficiente centrale de producere a energiei electrice şi energiei termice din ţară?
Societatea comercială Bioenergy
Suceava are în dotare o centrală de cogenerare de înaltă eficienţă cu
funcţionare pe biomasă. Aceasta produce atât energie electrică, dar şi energie
termică. Capacitatea electrică instalată este de 29,65 MW/h, iar capacitatea
termică instalată este de 130,5 MW/h. Centrala de înaltă eficienţă funcţionează
la capacitate, furnizând energie termică unui transportator şi distribuitor,
care este, până la sfârşitul lunii septembrie, Termica, societate aflată în
faliment. Bioenergy vinde energia termică către Termica cu 116 lei pe
gicacalorie, acesta fiind cel mai mic preţ de producere şi comercializare din
ţară. Prin contractul tripartit semnat între Bioenergy, Primărie şi Termica,
tariful de 116 lei fiind menţinut pe o perioadă de 5 ani de la punerea în
funcţiune a centralei, care s-a petrecut în toamna lui 2013. În intervalul
scurs de atunci, centrala pe biomasă a funcţionat la capacitate maximă pe
durata sezonului rece, când sunt în lucru toate cele 4 cazane. Tot la
capacitatea maximă, dar în regim de vară, cu doar 2 cazane, s-a funcţionat în
sezonul călduros, perioadă în care este asigurată doar apa caldă necesară
consumatorilor din municipiul Suceava. Un lucru foarte important de menţionat,
impactul asupra mediului a acestei centrale este unul foarte, foarte mic.
Astfel, în comparaţie cu normele de mediu permise pentru societatea noastră,
emisiile maxime legale măsurate - prin măsurători lunare în centrală – sunt de
3 până la 5 ori mai mici.
- Din câte înţeleg, pe fondul venirii frigului, prelungirea negocierilor pentru desemnarea noului operator de transport şi distribuţie constituie un real semnal de alarmă?
- Practic, în lipsa contractului cu un operator titular, şi ţinând cont că Termica este falimentară, ce se va întâmpla de la 1octombrie?
Aş sublinia faptul că avem
contract cu Termica, acesta, însă, încetează pe 28 septembrie, şi nu pe motiv
de expirare, ci din cauză că Termica, potrivit unei hotărâi de Consiliul Local,
mai poate presta activitatea de transport şi distribuţie până la data amintită.
După 28 septembrie, transportul şi distribuţia energiei termice trebuie
preluată de un alt agent economic, iar în caz contrar, în cazul în care nu este
desemnat un câştigător, acesta ar putea fi societatea Primăriei Suceava,
Transagent, care, cred eu, tocmai de aceea a şi fost înfiinţată. Este o decizie
pe care Primăria o poate lua, societatea având licenţă de transport şi
distribuţie şi fiind în măsură să presteze această activitate până la
stabilirea viitorului prestator al serviciului.
- Producătorul Bioenergy, dar şi Thermonet, participantă la negocieri, au un acţionar comun, respectiv Adrem Invest. Credeţi că ar fi mai bine dacă atât producerea, cât şi transportul agentului termic ar funcţiona în sistem integrat?
- De altfel, acesta nu este singurul avantaj al prestării integrate a celor două activităţi complementare.
Din poate punctele de vedere,
desfăşurarea celor două activităţi în regimul la care faceţi referire,
reprezintă un lucru foarte bun. Noi eram pregătiţi ca imediat, până în iarnă,
să facem o serie de investiţii în reţele, la început cu bani puţini, însă cu
efecte deosebite pentru populaţie. Ca exemplu, aş putea menţiona amenajarea,
între punctele termice şi blocurile de locuinţe, a conductelor de retur pentru
apă caldă. Astfel, atunci când consumatorii vor deschide robinetul, apa caldă
va curge instantaneu, fără a mai aştepta jumătatea de oră pentru ca aceasta să
se încălzească. De asemenea, aveam prevăzute o serie de automatizări în
punctele termice care nu necesitau mari cheltuieli, însă cu beneficii
importante. Însă, deocamdată, prelungirea nepermis de mult a negocierilor din
cadrul comisiei de negociere desemnată de Consiliul Local încurcă un pic
lucrurile.
- Anotimpul friguros se apropie, în ce stadiu este constituirea stocurilor de biomasă?
A trecut aproape o iarnă întreagă în care, şi pe banii noştri, în bună
măsură, am asigurat încălzirea şi apa caldă menajeră în municipiul Suceava.
Însă aceasta nu se mai poate întâmpla şi în iarna care se apropie, dar sperăm
că un câştigător serios al negocierilor va putea să facă lucrurile să meargă
foarte bine. Avem încheiate contracte cu peste 100 de furnizori de biomasă,
aceştia fiind în măsură să ne asigure necesarul de combustibil pe tot parcursul
anului. Nu sunt probleme nici în ceea ce priveşte aprovizionarea, nici cu
plăţile către furnizori, pe care noi le facem cu regularitate de ceas, chiar şi
în condiţiile în care Termica întârzie cu achitarea măcar a unor sume din
datoria restantă de 22 de milioane de lei. Primăria nu a dat niciodată vreun leu,
direct către Bioenergy, ci acordă subvenţii, pentru diferenţa de tarif,
societăţii care prestează transportul şi distribuţia. Bineînţeles că nouă ne-ar
fi de ajutor o sumă de bani pentru
constituirea unui stoc mai mare, însă Bionenergy nu face decât să încaseze
contravaloarea energiei termice vândute pentru apa caldă şi căldura ajunse la
locuitorii municipiului Suceava, neavând parte de vreun ajutor nerambursabil.
- Din punctul dumneavoastră de vedere, dar şi al activităţii firmei pe care o reprezentaţi, care sunt perspectivele pentru noul sezon rece?