30 aprilie 2013


Ultima zi de depunerea cererilor pentru subvenţii la ovine şi caprine   
Astăzi expiră  termenul limită până la care crescătorii de oi şi capre din judeţul Suceava pot înainta dosarele prin care solicită sprijinul financiar al statului, acordat, potrivit legii, acestei categorii de fermieri. „Numai până la 30 aprilie, poate fi depusă cererea de plată aferentă anului 2013, în cadrul “Plăţilor naţionale directe complementare sector zootehnic, speciile ovine şi caprine”, face cunoscut Eugen Mogoş, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) Suceava. Mogoş precizează că solicitările vor mai fi înaintate la centrul local APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia, efectivul trebuind să fie de minim 50 de femele ovine, respectiv, 25 de femele caprine, care au împlinit vârsta 1 an până la 31 martie a anului în care se cere acordarea primei. De acest sprijin financiar pot avea parte crescătorii persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, precum şi întreprinderile individuale sau familiale. Prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa APIA, pentru femele ovine şi/sau femele caprine, identificate conform legislaţiei în domeniu. Efectivul în cauză trebuie să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor; să fie menţinut în exploataţie, la adresa menţionată, în cerere până la data de 3 august 2013, iar cererea va fi obligatoriu vizată de asociaţiile crescătorilor legal constituite. Solicitanţii vor prezenta, la centrul local, şi copia după actul de identitate, codul unic de înregistrare, certificatul de înregistrare; dovada înscrierii în evidenţa APIA şi dovada existenţei unui cont bancar.