Mini-vacanţă la Primărie
Astăzi este ultima zi de lucru la Primăria
municipiului Suceava, înaintea vacanţei prelungite pe care bugetarii o vor avea
cu prilejul celebrării Zilei internaţionale a muncii şi Sărbătorilor pascale. Şeful
municipalităţii sucevene, Ion Lungu, spune că pentru zilele de 2 şi 3 mai s-a
lucrat în weekend-uri şi că de cest mini-concediu nu vor ava parte salariaţii
de la salubritate şi spaţii verzi. „Potrivit
unei hotărâri de Guvern, zilele de 2 şi 3 mai sunt declarate libere, însă chiar
dacă nu se lucrează, noi le-am recuperat pe 13 şi 20 aprilie. Chiar şi aşa, nu
va fi abandona programul de curăţenie, implicaţi fiind angajaţii specializaţi
ai Primăriei şi cei ai firmei de salubritate Rosal”, a declarat Lungu,
subliniind că, în ritmul normal se va intra de luni, 6 mai. Edilul
şef spune că, intervalul următor, echipele de salubritate vor fi prezente, cu
prioritate, în preajma unităţilor de cult de pe raza municipiului, acolo unde, în
noaptea Învierii, vor avea slujbe religioase. Sistate au fost, însă,
intervenţiile de reparare a carosabilului afectat de condiţiile grele de peste
iarnă. „Chiar dacă sunt forte multe gropi, în această săptămână vom asfalta mai
puţin, deoarece nu vrem să creăm deranj în trafic şi disconfort sucevenilor”, a
iterat şeful executivului local.
Primarul Ion Lungu a precizat că în funcţiune au fost
puse toate fântânile arteziene, iar zona centrală a urbei reşedinţă, care
găzduieşte Târgul de Paşte, a fost
pregătită şi ornată în spiritul sărbătorilor pascale.