01 aprilie 2013


Campanie de îndepărtare a deşeurilor şi resturilor lemnoase din albiile cursurilor de apă
·        Pe fondul dezgheţului şi precipitaţiilor consistente din ultima perioadă, în atenţie stau zonele locuite cu risc de inundare.
Începând din primele zile ale lunii aprilie, în judeţul Suceava se desfăşoară o campanie de curăţare a albiilor cursurilor de apă. Acţiunea este iniţiată printr-un ordin al Prefectului de Suceava, Florin Sinescu, care stabileşte măsuri urgente de îndepărtare a deşeurilor şi resturilor de vegetaţie din imediata apropiere a apelor curgătoare. „Intenţionăm să verificăm la, modul cel mai serios, starea curăţeniei de pe cursurile de apă, să stabilim măsuri clare şi imediate de îndepărtare a vegetaţiei uscate, pet-urilor şi altor deşeuri, mai ales din zona podeţelor şi podurilor”, a declarat reprezentatul Guvernului în teritoriu. Prefectura trimis circulare la primăriile din judeţ, solicitând ca, pe fondul dezgheţului şi precipitaţiilor consistente din ultima perioadă, în atenţie să stea, cu prioritate, zonele locuite inundabile. „În vedere vor fi avute zonele de case, care ar putea fi afectate de scurgerea masivă a apelor pluviale. Autorităţile locale trebuie să fie foarte serioase în această privinţă, pentru că, de regulă, se ştie unde vin aceste inundaţii, şi nu vrem ca ele să ne mai surprindă”, a precizat şeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor în judeţ. Prefectul de Suceava a precizat că în arhiva Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”  şi Sistemului de Gospodărire a Apelor există hărţi ale zonelor cu risc mare de inundare, solicitând lucrătorilor celor două instituţii să se deplaseze în teren, să identifice, să prevină sau să intervină la eventualele revărsări  de ape. Florin Sinescu a cerut, de asemenea, ca Direcţia Silvică să procedeze la deblocarea torenţilor permanenţi şi permanenţi şi nepermanenţi de pe povârnişuri, în aşa fel încât resturile lemnoase să nu ajungă în pâraie şi râuri. „Materialul rămas după fasonare este abandonat la întâmplare, după care este antrenat la vale, producând obturări ale secţiunilor de scurgere ale podeţelor şi podurilor”, a reliefat prefectul de Suceava, Florin Sinescu.