05 aprilie 2013


Din cauza neîncasării facturilor de la populaţie,
 Societatea suceveană de apă riscă să nu-şi achite ratele din Programul SAMTID    
·        „Trebuie să dispunem de bani, pentru că, altfel, sunt probleme”, a evidenţiat directorului ACET, Ştefan Groza.
Societatea comercială de alimentare cu apă, canalizare, tratare şi epurare a apelor uzate ACET Suceava se află în dificultate financiară şi riscă să nu-şi poată achita onora ratele aferente creditului contractat pentru implementarea Programului SAMTID. Cel puţin aşa semnalează directorul general Ştefan Groza, care a accentuat că în această situaţie s-a ajuns din cauză că populaţia înregistrează mari datorii la facturile emise în contul serviciilor prestate de firma pe care o conduce. Groza subliniază că rata respectivă trebuie onorată pe 8 aprilie şi că, făcând eforturi să-şi plătească obligaţiile către E.on, ACET nu are toţi banii necesari. „Aveam ameninţări de la furnizorul de energie electrică, am reuşit să trecem cu bine de plăţile de până acum, însă, în continuare, vin scadenţele şi trebuie să plătim consumurile pe care le înregistrăm. Mai mult decât atât, până în 8 aprilie, trebuie să plătim şi prima rată din împrumutul pentru derularea Programului SAMTID, care este de 1,8 milioane de lei, şi trebuie să dispunem de bani, pentru că, altfel, sunt probleme”, a evidenţiat directorului societăţii sucevene de utilităţi comunale. Ştefan Groza ţine, totuşi, să arate că, în ultima perioadă, ritmul încasărilor a crescut, însă doar în sensul că populaţia a înţeles să-şi onoreze facturile curente, şi mai puţin şi restanţele la plată. Groza reliefează că, în aceste condiţii, la nivel global, locuitorii municipiului Suceava sunt, la plata consumului, cu 2 luni în urmă, adică abia la finele lunii ianuarie. „Rămâne, în continuare, o restanţă de 60 de zile. La 31 martie, avem o restanţă de 1,73 de milioane de lei, deci consumul pe două luni”, declară  directorul general al ACET. Firma de apă, canalizare, tratare şi epurare a încheiat grafice de eşalonare a debitelor cu 14 asociaţii de proprietari de pe raza reşedinţei de judeţ, în interiorul cărora s-a procedat şi la debranşarea rău platnicilor. Dintre acestea, doar 4 şi-au ţinut promisiunile făcute,  în cazul celorlalte 10 asociaţii, angajamentele urmând a fi revăzute. „Facem apel la păstrarea ritmului de încasări şi plăţi, pentru a putea trece cu bine şi Sărbătorile de Paşti, de care trebuie să se bucure toţi cetăţeni municipiului Suceava, a explicat directorul general al societăţii de termoficare, Ştefan Groza. Reamintim că licitaţia de implementare a Programului SAMTID, organizată Ministerul Integrării Europene,  a fost câştigată de firma austriacă Strabag AG. Austria. De pe urma materializării obiectivului de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă  s-a urmărit ca beneficii să aibă 100.000 de locuitori din 3 municipii şi 3 oraşe mari, mai puţin Suceava şi Rădăuţi