Aproape o treime dintre fermierii suceveni au cerut
subvenţiile pe suprafaţă
·
Agricultorii trebuie să
depună, la cele 9 centre teritoriale,
până pe 15 mai 2013, o singură cerere de plată.
Peste 18.000 de cereri de plată, pentru o suprafaţă de
aproape 54.000 de hectare, au depus, începând
cu 1 martie, fermierii suceveni, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin
pe suprafaţă în anul 2013, informează Eugen Mogoş, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie
pentru Agricultură. APIA a lansat la campania pe 1 martie, iar pentru a beneficia de sprijinul financiar pe
suprafaţă, agricultorii trebuie să depună, la cele 9 centre teritoriale, până pe 15 mai 2013, o singură
cerere de plată. Cu penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere,
solicitările pot fi înaintate şi după 16 mai, însă cererile depuse mai târziu
de 10 iunie, mai sunt admise la calcul. Potrivit
şefului APIA Suceava, Eugen Mogoş, pot beneficia de măsurile de sprijin
pe suprafaţă persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul
agricol, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari sau administratori
în cadrul asociaţiilor în participaţiune. Dacă proprietarul a dat terenul în
arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa
respectivă va reveni celui care lucrează terenul. Eligibile
la plată sunt exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 hectar şi formate din
parcele agricole de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor,
culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al
arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei este obligatoriu a fi de cel puţin 0,1
hectare. De asemenea, solicitantul trebuie să respecte bunele condiţii agricole
şi de mediu, precum şi cerinţele legale în materie de gestionare, pe toată
suprafaţa fermei. În 2012, au depus cereri 58.393 de agricultori suceveni,
pentru o suprafaţă de 217.380 de hectare de teren agricol, ceea ce însemnă că,
până la această dată, s-au prezentat la APIA mai puţin de o treime din numărul
potenţialilor îndreptăţiţi.