03 aprilie 2013


Primăria desfiinţează crescătoriile de câini din jurul blocurilor
·        Vom interveni cu toată fermitatea, acolo unde oamenii se ascund sub umbrela iubitorilor de animale, au cuşti în jurul blocurilor, iar la 5 dimineaţa ies să dea mâncare la câini”, a declarat primarul Ion Lungu.
Primarul Ion Lungu le-a cerut, ieri, preşedinţilor de asociaţii de proprietari, să demaşte crescătorii de maidanezi  dintre blocurile din municipiu Suceava. Edilul şef a făcut acest demers în perspectiva încheierii lucrărilor la cel de-al doilea adăpost pentru câinii fără stăpân, Lungu precizând că, personal, cunoaşte mai multe cazuri, în care, prevalându-se  de calitatea de mari iubitori de animale, unii suceveni au adunat, în preajma imobilului în care locuiesc,  chiar şi zeci de canine vagabonde.                „Suntem în faza în care, în această lună, vom finaliza adăpostul pentru câinii comunitari şi vom trece la adunarea acestora.  Există cartiere în care sunt adevărate crescătorii de câini, şi, nu exagerez, pentru că numai eu ştiu câteva. De aceea, vom interveni cu toată fermitatea, acolo unde oamenii se ascund sub umbrela iubitorilor de animale, au cuşti în jurul blocurilor, iar la 5 dimineaţa ies să dea mâncare la câini”, a precizat primul gospodar al oraşului. Primarul a  declarat că primele ridicate vor animalele fără stăpân din „cuiburile” în cauză, după care se va continua şi cu restul câinilor care hoinăresc pe străzi. „Nu este simplu, pentru că nici nu vrem să stresăm acei căini. De aceea, probabil, vom  colabora şi cu asociaţiile de protecţia animalelor şi firmele specializate”, a explicat  Ion Lungu, evidenţiind că o piedică o constituie chiar unii dintre cetăţeni, care ascund animalele din faţa echipelor de ecarisaj. Dacă vremea o va permite, intervenţiile de amenajare a celui de al doilea adăpost din Lunca Sucevei vor fi gata în jurul date de 1 mai. Lucrările, care au început încă din vara anului trecut, costă circa 500.000 de lei. În primul adăpost sunt îngrijiţi circa 1500 de câini fără  stăpân, apreciindu-se că, în oraş, sunt liberi cam tot încă pe atâţia.