07 aprilie 2013


Străzile din „codiţa” POR, reabilitate până la finele lui în iunie
Trei străzi sucevene, rămase nemodernizate după finalizarea proiectului de reabilitare cu finanţare europeană a 14 artere sucevene, în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), vor fi date gata până pe 30 iunie. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu care precizează că Aleea Dumbrăvii, străzile „Câmpului” şi „Mitocelului” nu au putut intra în lucru deoarece,  mai întâi, trebuiau, obligatoriu înlocuite, reţele de alimentare cu apă şi canalizare. „În prezent, pe cele 3 străzi se lucrează la instalaţiile de apă şi canalizare. După cum se ştie, pentru a putea fi turnat asfalt pe ele, acestea au fost pregătite încă de anul trecut, însă, din cauza noilor lucrări, covorul asfaltic va fi turnat cel târziu până la 30 iunie”, subliniază primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ.  Lungu a precizat că, în lucru este un alt proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere, valoarea fondurilor europene care urmează a fi accesate ridicându-se la 8 milioane de euro. „Suntem în grafic şi sper ca, într-o lună de zile, să putem semna cordul de finanţare şi să trecem la partea de licitaţie”, a subliniat primarul Ion Lungu.  Acest din urmă proiect are în vedere continuarea modernizării DE 85, cu străzile „Cernăuţi”, „Traian Vuia” şi „Grigore Alexandru Ghica”, din zona Iţcani, înspre municipiul Rădăuţi. De asemenea, în lucru ar urma să intre arterele „George Enescu”, „Universităţii”, Mihai Eminescu”, „Zamca” şi  „Mărăşti. Proiectul cuprinde, de asemenea, reparaţii la podul peste râul Suceava şi pasajul de peste calea ferată, ambele din cartierul Iţcani, precum şi la podurile de pe străzile Plevnei şi „Cuza Vodă”.