30 septembrie 2012


Primăria vinde chiriaşilor locuinţe sociale care stau să se prăbuşească
·        Strategia noastră este de a face noi blocuri de locuinţe sociale, iar dacă putem să vindem aceste case care se prăbuşesc, este foarte bine”, explică primarul Ion Lungu.
·        Alesul local Donţu(PSD) scuză afaceri PDL, consilier democrat liberal Seredenciuc solicitând punerea pe masă a dovezilor şi sesizarea organelor abilitate.
Municipalitatea suceveană intenţionează construirea de noi blocuri de locuinţe sociale,  anunţă edilul şef Ion Lungu, care evidenţiază că această strategie este însoţită de vinderea vechilor imobile către actualii chiriaşi. „Avem foarte multe locuinţe sociale degradate, care riscă, oricând, să cadă peste oamenii de acolo. Din păcate, Primăria nu are bani şi nu îşi poate permite să construiască alte case sau să consolideze structura de  rezistenţă. Ideal pentru noi ar fi să le vindem către oamenii care, de 20 de ani, locuiesc în ele şi care trebuie să le gestioneze ca atare ”,  reliefează Lungu. O primă tentativă de înstrăinare s-a înregistrat în ultima şedinţă a Consiliului Local, când, printr-o iniţiativă legislativă a primarului PDL Ion Lungu, supusă aprobării plenului a fost vânzarea, contra sumei de aproximativ 28.000 de lei, a unei case cu parter şi un teren aferent de 119 de metri pătraţi. Avizul Comisiei de urbanism, în care majoritatea este deţinută de aliaţii PSD şi PNL,  a fost negativ, alesul democrat liberal Costel Tătăranu cerând explicaţii. „Votul acesta nefavorabil nu poate fi justificat? Este vorba, totuşi, despre nişte case care se dărâmă”, a iterat Tătăranu.  Proiectul de hotărâre a picat din cauza împotrivirii aleşilor USL, Ovidiu Donţu acuzând că este vorba despre „o afacere PDL”. „Ce înseamnă 119 metri pătraţi vânduţi? Cât de social este acest caz? Or, suntem cu toţii proşti, aici?”, s-a întrebat Ovidiu Donţu, având în vedere terenul care s-ar preta la eventuală nouă investiţie imobiliară. Fostul viceprimar Viorel Seredenciuc, consilier PDL, a opinat că acuzele aduse sunt nefondate, solicitând punerea pe masă a dovezilor şi sesizarea organelor abilitate. „Trebuie să ne abţinem ca, pe fondul viitoarelor alegeri, să aruncăm asemenea anateme, fără nicio dovadă. Dacă avem vreo probă că este afacere PD, să o punem pe masă şi să anunţăm un organ al statului”, a spus  Seredenciuc.     
·        „Vine iarna, se pune zăpadă, iar acoperişul o să cadă peste oameni”, atrage atenţia Liviu Cîrlan, ales social democrat.  
Consilierul PSD Liviu Cîrlan a remarcat imobilul în cauză este degradat iar la iarnă ar putea scadă peste familia pe care o adăposteşte. „Am rămas consternat, pentru că o inspecţie în construcţii spune că  starea  structurii de rezistenţă este precară. Parţial peretele din spate este înclinat şi grinzile de susţinere sunt parţial putrezite. Totuşi, vine iarna, s-ar putea pune zăpadă pe acoperiş, într-o anumită cantitate, şi să cadă peste acei oameni”, a reliefat alesul municipal social-democrat.
Edilul şef Lungu  a accentuat  că proiectul de hotărâre a fost iniţiat la insistenţa chiriaşului care, în ultimii ani a bătut insistent în uşile Primăriei. „Este vorba despre o solicitare de pe strada Gherasim Buliga, o casă care oricând se poate prăbuşi. Este făcută o evaluare de către Romcontrol, iar respectiva persoană, solicitantul, cred că a fost la mine în audienţă de peste  50 de ori, de când sunt primar. Repet, strategia noastră este de a face blocuri de locuinţe sociale, iar aceste case care se prăbuşesc, dacă putem să le vindem este foarte bine”, a explicat ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu.      
La finele anului trecut, Primăria Suceava a repartizat 20 de locuinţe sociale, în tronsoanele construite pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate. Aceasta în urma intervenţiilor făcute la Compania Naţională de Investiţii(CNI), care prin O.G. nr. 74/2007, a găsit o portiţă legală de schimbare a  destinaţiei unităţilor de locuit respective. Blocul cu pricina se află pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, zona Metro şi conţine 40 de unităţi de locuit, respectiv 30 de apartamente cu două camere şi 10 garsoniere. Clădirea este împărţită în două tronsoane, fiecare dintre ele cu subsol, trei etaje şi mansardă.