• Faţă de sfârşitul anului trecut, numărul pensionarilor a crescut cu 832 de persoane, gradul de dependenţă al vârstnicilor pensionari crescând
• În primele 3 luni ale lui 2010, pensia medie a sporit cu 1 leu în comparaţie cu cea de la finele anului 2009
În judeţul Suceava numărul pensionarilor îl depăşeşte net pe cel al salariaţilor. Aşa relevă informarea făcut publică de Direcţia Judeţeană de Statistică, în conformitate cu care gradul de dependenţă economică, calculat ca raport între numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat şi numărul mediu al salariaţilor, a fost, în primul trimestrul al anului 2010, de 1,5 la 1, comparativ cu cel de 1,4 la 1, înregistrat în ultimele 3 luni ale lui 2009. Aceasta înseamnă că din contribuţiile de asigurări sociale achitate de 2 salariaţi din judeţ, onorate sunt pensiile a 3 vârstnici din judeţ. La finele trimestrului întâi al anului în curs, numărul mediu al pensionarilor suceveni de asigurări sociale de stat a fost de 145.450 persoane, în creştere cu 832 persoane faţă de ultimul trimestrul al lui 2009(+0,6%) şi cu 3553 de persoane în comparaţie cu primul trimestru al anului trecut(+2,5%). La sfârşitul primelor 3 luni din acest an, pensia medie de asigurări sociale de stat atinsese nivelul de 655 lei, în creştere cu 1 leu faţă trimestrul al patrulea al anului anterior şi în ascensiune cu 43 lei, raportat la cele trei din luni omoloage 2009. În cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, Suceava se află pe locul 4 din punct de vedere al pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat, devansat fiind de judeţele Bacău(728 lei), Iaşi(724 lei) şi Neamţ(700 lei). Pensii mai mici se înregistrează în Vaslui - 620 lei şi Botoşani - 607 lei. În trimestrul întâi 2010, pensionarii de asigurări sociale de stat din judeţul Suceava reprezentau 20,5% din numărul mediu consemnat în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est şi 3,1% din cel de la nivel naţional. Judeţul Suceava se află pe locul 8 pe ţară în ordine descrescătoare din punct de vedere al numărului mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi pe poziţia a 31-a, în ordine descrescătoare, ca mărime a pensiei. În cele dintâi trei luni ale lui 2010, pensia medie suceveană fost mai mică cu 10,9 puncte procentuale faţă de media pe naţională de 735 lei.