31 august 2010

În urma testărilor,
Direcţia pentru Agricultură, obligată să scoată din sistem 62 de specialişti
• În faţa comisiei de examinare au compărut doar 46 din cei 70 de lucrători ameninţaţi cu disponibilizarea, restul considerând că trebuie să-şi accepte soarta
• De concediere au scăpat 8 vizaţi, 6 prin preluare la Compartimentul de „Dezvoltare Rurală”, cu subordonare centrală, alţi doi fiind în concediu pentru îngrijirea copilului
Directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Constantin Parasca refuză să comenteze afirmaţiile vicepreşedintelui PSD Suceava, Ovidiu Donţu, potrivit cărora examinările pentru disponibilizarea angajaţilor instituţiei s-au desfăşurat sub zodia neregulilor. „Nu comentez aceste declaraţii, nici nu cunosc prea bine acuzele aduse, însă când sunt făcute unele afirmaţii, trebuie venit şi cu probe la acestea. Sigur, persoana respectivă îşi asumă răspunderea pentru propriile afirmaţii”, relevă şeful DADR.
Dl Parasca susţine că proba scrisă şi interviul de pe 25 şi 26 august s-au ţinut în faţa unei comisii desemnate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în prezenţa delegatului de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, implicit cu desfăşurător de la centru. Directorul executiv al DADR subliniază că bibliografia pentru testare a fost stabilită conform postului şi pregătirii fiecărei specialist şi că, nefăcând parte din această structură de examinare, personal nu a putut influenţa, în vreun fel, rezultatele examinării.
• Doi dintre concediaţi au depus contestaţii în scris, însă acestea au venit prea târziu
Astfel, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală rămâne cu doar 32 de salariaţi din totalul de 102. Dintre aceştia 21 sunt la sediul instituţiei din reşedinţa de judeţ, iar 11 la Unitatea Fito-sanitară din acelaşi municipiu. Din cei 70 propuşi înspre concediere, 6 vor lucra la Compartimentul de „Dezvoltare Rurală”, deprins din DADR, prin desfiinţarea direcţiei cu acelaşi nume, şi trecut în subordonarea Departamentului „Dezvoltare Rurală” al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Alte două persoane au concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, legea interzicând desfiinţarea postului în intervalul în cauză. În faţa comisiei de examinare au compărut doar 46 de lucrători ai DADR, atât de la sediul central, cât şi din teritoriu, restul considerând că trebuie să-şi accepte soarta. Doi dintre concediaţi au depus contestaţii în scris, însă acestea au venit în afara termenului legal admis pentru un astfel de demers. „Nimeni nu a fost forţat să nu vină să depună dosare. Regret că s-a ajuns la o asemenea situaţie, însă disponibilizarea nu s-a făcut numai la DADR Suceava, ci la toate direcţiile din ţară, şi nu doar la Ministerul Agriculturii, ci şi la celelalte ministere”, a subliniat directorul executiv la DADR, Constantin Parasca.