Lipsă de preocupare pentru preluarea produselor agricole şi cointeresarea crescătorilor de animale
PRM Suceava critică dezinteresul pe care îl manifestă autorităţile faţă problemele de zi cu zi ale ţăranului român. Vicepreşedintele Filialei Judeţene Suceava a Partidului România Mare, Marcel Murariu, a exemplificat, într-o conferinţă de presă, cu doar două dintre necazurile agricultorilor. Prima este cea referitoare la lipsa punctelor de preluare şi a pieţelor de desfacere a fructelor şi legumelor, iar a doua are în vedere lipsa sprijinului pentru dezvoltarea sectorului zootehnic. Dl. Murariu spune că la instalarea la putere, Guvernul Boc a promis înfiinţarea de pieţe agro-alimentare şi unităţi de procesare a fructelor şi legumelor, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum, ţăranii fiind nevoiţi să-şi desfacă produsele tot pe marginea drumului De asemenea, relevă viceliderul PD-L, la acea vremea, noii guvernaţi şi au luat angajamentul stimulării creşterii animalelor şi creării de baze solide pentru prelucrarea produselor din zootehnie. În ceea ce priveşte sectorul zootehnic, dl. Murariu relevă că situaţia este şi mai gravă. Astfel, au scăzut efectivele din gospodării, cei mai mulţi săteni vânzându-şi animalele, deoarece nu sunt cointeresaţi să le crească. Pe de altă parte, aceştia nu sunt stimulaţi să realizeze produse ecologice cu mare căutare în ţară, dar şi în ţările Uniunii Europene.„Toate bune şi frumoase, numai că acum, la aproape 2 ani de la prima înscăunarea primului Guvern Boc, acesta ne convinge că nu-şi respectă angajamentele. Aleşii noştri au făcut multe promisiuni, atât pe plan central, cât şi la nivel local, iar populaţia aşteaptă ca acestea să fie realizate. Ceea ce noi cei de la PRM evidenţiem, iar alegătorii doresc, este ca oamenii politici să-şi facă datoria în numele mandatului cu care au fost învestiţi prin votul tuturor”, a conchis vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PRM, Marcel Murariu.