• Până acum au fost identificate surse de finanţare de circa 12,7 milioane de lei
Deliberativul judeţean a aprobat sumele care ar urma să fie alocate pentru repararea unor poduri distruse de puhoaiele din 2010, acestea ridicându-se la peste 40 de milioane de lei. La această dată sunt întocmite studiile de fezabilitate pentru 13 poduri, fiind vorba despre cele de la Roşcani-Liteni şi Udeşti-Vereşti, de peste râul Suceava, precum şi de altele 11 de pe pâraiele din localităţile Mănăstirea Humorului, Todireşti, Ostra, Pîrteştii de Jos, Ilişeşti şi Straja. „Încercăm să activăm mai multe surse pentru a repara pagubele produse de inundaţiile din acest an şi, evident, din 2008. Am finalizat studii de fezabilitate în ordinea urgenţelor şi am cerut Companiei Naţionale de Investiţii surse de finanţare. Până acum am identificat circa 12,7 milioane de lei şi sperăm să intre în lucru cele mai mari şi mai urgente obiective”, subliniază preşedintele Consiliului Judeţean Gheorghe Flutur. Ca urmare a ploilor torenţiale de la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie, pe cursurile de apă din judeţul Suceava s-au înregistrat numeroase viituri, acestea având drept consecinţă degradarea infrastructurii rutiere judeţene, inclusiv a 847 de poduri şi podeţe care asigurau accesul în zonele afectate. Având în vedere faptul că, distrugerile cele mai mari au fost semnalate la podurile de pe drumurile judeţene, pentru refacerea acestora Consiliul Judeţean a solicitat sprijin financiar de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Prin adresa nr. 50921 din 29 iulie, executivul judeţean a fost informat că, după transmiterea documentelor justificative, execuţia obiectivelor afectate poate fi contractată prin Compania Naţională de Investiţii.