Piraterie şi evaziune în transportul judeţean de călători
O informare privind eficientizarea activităţii şi combaterea pirateriei din transportul public judeţean de persoane va ajunge pa masa consilierilor în proxima întrunire a membrilor deliberativului judeţean. Aşa asigură preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care se declară nemulţumit de activitatea operatorilor în cauză. Compartimentul de transport public judeţean al executivului, Autoritatea Rutieră Română şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice au întreprins mai multe acţiuni de disciplinare, însă pirateria continuă să dea bătăi de cap autorităţilor. „Noi avem controale periodice pentru a-i disciplina şi a-i aduce la normalitate pe aceşti transportatori. Nu suntem mulţumiţi de ceea ce se întâmplă, de aceea vom face o analiză şi vom urmări disciplinarea şi combaterea evaziunii şi pirateriei în trafic”, subliniază şeful administraţiei judeţene. Intervenţia lui Gheorghe Flutur vine pe fondul interpelării consilierului judeţean PSD, Mihai Grozavu, care semnalat inexistenţa orarului pentru maşinile care fac curse în judeţ, precum şi lipsa plăcuţelor indicatoare cu staţiile pentru îmbarcarea-debarcarea călătorilor. La rându-i, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Daniel Cadariu, reliefează că programul judeţean de transport persoane a fost stabilit în 2008, pentru un interval de 3 ani, iar orice modificare făcându-se la propunerea primăriei şi în funcţie de necesităţile comunităţii locale. „Există un orar stabilit pentru traseele din judeţ, iar de fiecare dată când am primit sesizări, am procedat la verificări”, explică Daniel Cadariu.