Rentă de 80.000 de euro pentru viagerii agricoli suceveni
Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă a demarat plata drepturilor băneşti pe anul 2009 pentru persoanele înscrise în program. Ioan Băncescu, şeful Oficiului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă face cunoscut că plăţile se fac prin mandat poştal la Poşta Română, beneficiarii care au vizat carnetele de rentier în intervalul 4 ianuarie - 4 mai 2010 urmând a primi banii în maxim o săptămână. De asemenea, rentierii care şi-au pus viza în perioada 5 mai - 30 iunie, vor intra în posesia sumelor cuvenite până la sfârşitul lunii în curs. „În anii din urmă plata s-a făcut mai repede, respectiv în mai şi iunie. Mulţi rentieri au sunat la noi interesându-se dacă respectivul drept se mai plăteşte. Oricum suntem în termen, pentru că legea spune că data limită este 31 august”, precizează dl Băncescu. În judeţul Suceava există 365 de rentieri agricoli, dintre care aproximativ 40% şi-au vândut pământul, iar restul l-au dat în arendă. Beneficiarii suceveni vor primi un total de circa 80.000 de euro, echivalent în lei la cursul mediu al euro stabilit de BNR la finele lui 2009. Şeful OJRVA pune în vedere că, de la 1 ianuarie 2010, Comisia Europeană a interzis preluarea de noi documentaţii pentru acordarea rentei viagere, considerând că aceasta intră sub incidenţa ajutorul de stat, formă de sprijin neagreată de forul european. „Însă, pentru persoanele deja cuprinse în sistem, mecanismul de vizare a carnetelor de rentier, precum şi plata rentei se derulează în continuare, conform legii”, face cunoscut Ioan Băncescu. Programul a devenit operaţional in anul 2006 şi prevede acordarea unei rente viagere din partea statului, până la sfârşitul vieţii, de 50 de euro pe hectar şi an pentru proprietarii care îşi arendează terenul şi de 100 de euro pe hectar şi an, în cazul celor care îl vând.