Consiliul Judeţean dă liber la construirea de locuinţe pe versantul de nord est, afectat de alunecări
• Obiectivele ridicate trebuie să aibă strict destinaţia de locuinţe, regimul de înălţime maxim admis fiind de parter + etaj + mansardă
• Ridicarea interdicţiei de construire nu este valabilă în zona fostei curgeri noroioase, respectiv în aval de strada „Bogdan Vodă”, pe axul alunecării consolidate
Aleşii judeţeni au hotărât ieri, în întrunire ordinară, ridicarea interdicţiei de execuţie a unor lucrări de construcţii pe o bună parte din versantul de nord est al municipiului Suceava. Este vorba despre zona străzilor „Bogdan Vodă”, „Petuniilor”, „Lascăr Luţia” şi „Mihail Sadoveanu”, solicitarea fiind făcută de primăria reşedinţei de judeţ. Din capul locului trebuie spus că reluarea construirii este valabilă doar cu condiţia ca obiectivele ridicate să aibă strict funcţiunea de locuinţe, iar regimul de înălţime maxim admis să fie de parter + etaj + mansardă. De asemenea, se va face evaluarea geotehnică a amplasamentelor ocupate şi libere de construcţii, precum şi expertizarea tehnică a imobilelor supuse reparaţiilor. Pe de altă parte, vor fi adoptate soluţii de „fundare” şi măsuri de intervenţie care să asigure conservarea stabilităţii locale a amplasamentului, deziderate realizabile prin transferarea încărcărilor la adâncime cât mai mare, rigiditate sporită pe ansamblul fundaţiilor, utilizarea de materiale uşoare, sistematizarea terenului, drenarea apei şi protejarea lucrărilor efectuate anterior pentru stabilizarea perimetrului. Decizia consilierilor judeţeni, luată ieri, presupune, în continuare, obligaţia de a se proceda la întreţinerea lucrărilor şi la monitorizarea comportării zonei de versantul cu pricina, dar şi a lucrărilor de consolidare executate până acum. Ridicarea interdicţiei de construire nu este valabilă în zona fostei curgeri noroioase, respectiv în aval de strada „Bogdan Vodă”, pe axul alunecării consolidate. Hotărârea aprobată ieri are la bază raportul de monitorizare a stabilităţii al SSI Suceava, raportul privind deplasarea, al Facultăţii de Geofizică şi Geodezie din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi referatul proiectantului „Proiect Bucovina” Suceava. Instituirea interdicţiei de execuţie a unor lucrări în zonele cu risc de declanşare şi producere a alunecărilor de teren s-a făcut în 1997, prin HCJ nr. 11.
• De ani întregi, locuitorii din această parte urbei fac presiuni în pentru eliberarea de autorizaţii de construire
Primăria Suceava a făcut o solicitare pe această temă încă din martie 2010, consilierii judeţeni din Comisia de urbanism propunând prelungirea cu încă 3 luni a perioadei de monitorizare. Primarul Ion Lungu susţine că acest termen a expirat şi că, din punct de vedere al administraţiei locale, zona în cauză nu mai prezintă probleme de stabilitate. Edilul şef releva că, după supravegherea cu un sistem de senzori care a măsurat nivelul pânzei freatice, gradul de înclinare, temperatura şi cantitatea de precipitaţii din zonă, specialiştii au ajuns la concluzia că variaţia parametrilor cauntificaţi nu indică o tendinţă de instabilitate. De menţionat este faptul că, de ani întregi, locuitorii din această parte urbei fac presiuni pentru eliberarea de autorizaţii de construire, perimetrul fiind considerat unul rezidenţial şi de interes pentru dezvoltatorii imobiliari.