După toate supliciile crizei, românilor le mai lipsea să fie arşi de vii
• Liderul PRM cere măsuri de aspre de sancţionare a vinovaţilor de tragedia de la maternitatea din Giuleşti
Gheorghe Acatrinei, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, consideră că nenorocirea care s-a petrecut la maternitatea din Giuleşti demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, degringolada din sistemul sanitar românesc. Şeful PRM Suceava critică uşurinţa cu care autorităţile centrale, pornind de la conducerea Ministerului Sănătăţii şi până la premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu au tratat acest eveniment nemaintâlnit în lume . „Este o adevărată tragedie şi un lucru de extremă gravitate să se ajungă până într-acolo încât nou născuţii să ardă de vii. De aceea socotesc, în primul rând, că se impun măsuri foarte dure la adresa celor care au răspunderea pe această linie, începând de la ministrul Sănătăţii şi terminând cu personalul medical şi cel îndrituit cu întreţinerea şi repararea instalaţiilor de pe secţie”, subliniază ex-senatorul PRM de Suceava, adăugând că o mare parte de vină revine şi celor care nu s-au preocupat să asigure finanţarea corespunzătoare a unităţilor sanitare din întreaga ţară. Gheorghe Acatrinei pune în vedere primului ministrul Boc şi preşedintelui Băsescu că, după toate ce au de tras de pe urma crizei economice, românilor le mai lipsea să fie arşi de vii. „Avem parte de o criză fără precedent a întregului sistem politic, economic şi social. De aceea, pe fondul celor petrecute, cerem, cu prioritate, să se găsească soluţii de finanţare corespunzătoare a sistemului de sănătate, care în România beneficiază de cel mai mic procent din PIB, în rândul ţărilor Uniunii Europene”, a subliniat preşedintele filialei Suceava a PRM, solicitând şi o politică de salarizare stimulatoare, astfel încât asistenţii medicali şi medicii să nu mai plece peste graniţă. Gheorghe Acatrinei s-a arătat indignat şi de faptul că micuţii decedaţi în incendiu nu au parte de o slujbă religioasă după toate cele de cuviinţă, făcând, în acest sens, un apel la înaltele feţe bisericeşti.