Auzind de anularea penalităţilor la încălzire, sucevenii nu-şi mai plătesc obligaţiile la Termica
• „O dată cu măsurile de anulare anunţate, deja se observă o atitudine de neplată a acestor penalităţi, care nu se mai încasează nici măcar la nivelul pe care l-am avut până acum”, declară oficiali ai firmei sucevene de termoficare
Recenta iniţiativă guvernamentală de scutire de la plata penalităţilor a datornicilor la serviciile de apă caldă are mai degrabă efecte negative. Semnalul de alarmă este tras de conducerea Termica Suceava, care precizează că anularea penalităţilor de întârziere a rău platnicilor trebuie obligatoriu acompaniată şi de măsuri care să prevadă ce se întâmplă cu sumele neîncasate la acest capitol de la populaţie. „În condiţiile în care sunt anulate aceste penalităţi ale populaţiei, care se fac venituri ale Termica şi noi le calculăm lunar, trebuie să se ia în calcul şi o scutire a datoriilor societăţii la bugetul de stat. Iniţiativa este bună la bază, pentru că se încasăm restanţele la facturile din ultimele 12 luni, însă penalităţile scutite se constituie ca venituri impozabile, facturate, şi vor fi trecute la pierderi”, precizează oficialii producătorului, furnizorului şi distribuitorului de agent termic din Lunca Sucevei. Potrivit acestora, 70 de asociaţii de proprietari, din cele 104 din municipiul Suceava, au debite restante de până la 1 an, în total firma de termoficare suceveană având de încasat de la consumatorii casnici circa 16 milioane de lei. În acelaşi timp, Termica are la bugetul de stat obligaţii de 8 milioane de lei, la rându-i statul datorând societăţii de la Suceava, în contul subvenţiilor, 3,5 milioane de lei. Responsabilii Termica spun că, de-a lungul vremii, beneficiarii serviciilor de apă caldă şi încălzire s-au conformat la achitarea penalităţilor, în virtutea convenţiilor de eşalonare în casieria operatorului de termoficare intrând între 50.000 de lei şi 100.000 de lei lunar, chiar şi în lunile de iarnă. „ Însă, o dată cu măsurile de anulare anunţate, deja se observă o atitudine de neplată a acestor penalităţi, care nu se mai încasează nici măcar la nivelul pe care l-am avut până acum”, declară oficiali ai Termica.