Reabilitarea efectivă a fostului cinema Modern începe în toamnă
• Investiţia se ridică la 2,5 milioane euro, imobilul urmând a găzdui Centrul Cultural al Bucovinei
Pe 1 septembrie va avea loc licitaţia pentru reabilitarea imobilul fostului cinematograf „Modern” şi în care va funcţiona Centrul Cultural al Bucovinei. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu care spune că prima etapă, cea de depunerea a ofertelor a fost depăşită pe 13 august, toate acestea fiind eligibile. În competiţie intră Test Prima Suceava, Elsaco Electronic&Con Dacia Botoşani, Muha Suceava, Civica Suceava şi ACI AG Suceava. „Aşteptăm rezultatele licitaţie electronice astfel încât, în acest an, să putem demara lucrările la acest obiectiv destul de important atât pentru municipiu, cât şi pentru judeţ”, declară şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu, adăugând că după epuizarea procedurilor prealabile se va lucra atât timp cât condiţiile meteorologice o vor permite. Investiţia este una destul de consistentă, însumând circa 2,5 milioane de euro, recent, de al Guvern fiind alocate, cu destinaţia amintită 3 milioane de lei. În august 2009, aleşii locali suceveni au votat asocierea cu Consiliul Judeţean în vederea mutării, în locaţia amintită, a Centrului cultural „Bucovina”, şeful municipalităţii Ion Lungu precizând că demersul are loc şi din raţiuni financiare. La modernizarea fostului cinematograf „Modern” va participa şi executivul judeţean. Lucrările de la cinema „Modern” prevăd, printre altele, repararea tencuielilor interioare şi exterioare, refacerea acoperişului, montarea de instalaţii sanitare, de apă caldă şi rece, de încălzire, electrice, de gaze naturale, acustice şi de sonorizare, amenajarea pardoselii, construirea unei scene, montarea de scaune, instalarea unui ecran de proiecţie etc. În clădirea reabilitată ar urma să se instaleze noul constituit Centrul Cultural „Bucovina”, cu subordonatele Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ion Irimescu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, precum şi Revista “Bucovina Literară”.