De ieri,
Noi sancţiuni pentru contravenţiile silvice
• Amendă de 2000 de lei până la 5000 lei se dă la transportul materialelor lemnoase fără documente de însoţire sau a celor de provenienţă nelegală
De la începutul acestei săptămâni a intrat în vigoare Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Potrivit unei informări a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, actul normativ prevede noi sancţiuni, amendă de la 500 de lei la 1000 de lei aplicându-se, printre altele, pentru neasigurarea continuităţii serviciilor silvice de către proprietarii de pădure, prin ocoale silvice autorizate, precum şi o amendă cuprinsă între 1000 lei şi 2000 lei în cazul neîndeplinirii, de către ocolul silvic nominalizat, la cererea proprietarului, a obligaţiilor ce îi revin. De asemenea, o sancţiune contravenţională de 1000 de lei până la 5000 de lei este prevăzută în situaţia în care nu sunt respectate normelor tehnice de amenajare a pădurilor. În ceea ce priveşte integritatea fondului forestier, paza şi protecţia pădurilor, contravenţie constituie(dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii) tăierea, ruperea sau scoaterea fără drept din rădăcini a arborilor, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii este de până la de 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Astfel, amenda este de la 500 lei la 1000 lei dacă valoarea prejudiciului nu ajunge la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; de 800 lei la 2000 lei pentru un prejudiciu valoric cuprins între 1 şi 3 ori din preţul mediu al lemnului, precum şi de 2000 lei până la 5000 lei, în situaţia în care valoarea prejudiciului este de la 3 până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Cu sume între 1000 lei şi 3000 lei, dar şi cu anularea atestatului, se sancţionează exploatarea fără autorizaţie a masei lemnoase din parchete. Potrivit noilor reglementări, amendă care variază între 2000 de lei şi 5000 lei se dă la expedierea sau transportul materialelor lemnoase fără provenienţă legală sau în lipsa documentelor de însoţire. Măsura este acompaniată şi de confiscarea masei lemnoase care face obiectul transportului ilegal.