25 august 2010

Celulă de criză pentru salvarea societăţii de drumuri şi poduri

O celulă de criză formată din specialişti ai Consiliului Judeţean şi societăţii de Drumuri şi Poduri caută soluţii de relansare a acestei firme, a declarat şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur, precizând că structura urmâreşte încasarea facturilor restante de la beneficiari, inclusiv de la primăriile din judeţ. „Este o perioadă destul de grea, avem o echipă care se ocupă de această problemă, şi trebuie să găsim soluţii pentru ca societatea să trăiască”, arată şeful administraţiei judeţene. Gheorghe Flutur relevă că firma „Drumuri şi Poduri” ar trebui să-şi deschidă noi fronturi de lucru, deziderat mai greu de atins, în condiţiile în care bitumul s-a scumpit foarte mult, iar firmele de construcţii înregistrează un recul, trimiţându-şi angajaţii acasă. Afirmaţiile lui Gheorghe Flutur vin pe fondul remarcilor consilierul PSD Mihai Grozavu, potrivit cărora 30 din cei 200 de lucrători rămaşi la societatea la care unic acţionar este Consiliul Judeţean se ocupă de paza unor active. De asemenea, dl Grozavu a remarcat şi faptul că „Drumuri şi Poduri” plăteşte chirie pe teren de 25.000 de lei pe lună, indiferent dacă staţia modernă de asfalt din Lunca Sucevei funcţionează sau nu.