Aproape 1 milion de lei se duce pe estacada de pe apa Sucevei
• O deficienţă nedepistată la un pilon al podului tehnologic de utilităţi a dus la încărcarea facturii cu încă 340.000 de lei
Primăria Suceava va cheltui bani mai mulţi pentru refacerea supra-traversării cu conducte de utilităţi a râului Suceava, în aval de podul rutier din zona Bazarului. Dacă iniţial, intervenţiile de repunere în funcţiune a podului tehnologic au scos de la bugetul local suma de 580.000 de lei, în vederea amenajării estacadei de susţinere a conductelor de termoficare şi alimentare cu apă, disponibilizate urmează a fi fonduri suplimentare de 340.000 de lei, adică cu peste 40% mai mari decât cele calculate iniţial. Şeful administraţiei locale, Ion Lungu susţine că, o expertiză ulterioară proiectării, a scos la iveală că de intervenţii are nevoie şi un pilon de pod care, la prima vedere, nu arăta a fi suferit de pe urma viiturii de la finele lui iunie. „Ca urmare a situaţiei de forţă majoră, suntem nevoiţi să mărim indicatorii tehnico-economici, pentru a putea finaliza lucrările care sunt în curs de derulare la estacada de peste râul Suceava, de care depinde reluarea furnizării apei calde în municipiu, precum şi înlocuirea conductelor ISPA avariate. În urma expertizării, s-a constat că mai trebuie consolidat încă un pilon, la care iniţial nu s-a depistat probleme ”, menţionează edilul şef, Ion Lungu, adăugând că se fac eforturi pentru ca execuţia să se încheie cât mai rapid, iar apa caldă să revină în apartamentele sucevenilor de lunea următoare. Puhoaiele de pe Suceava au dărâmat un picior al podului tehnologic, rupte fiind două conducte de apă rece, magistrala de transport a agentului termic trebuind a fi înlocuită.