Modernizarea ISPA a staţiei de epurare nu va fi gata la termenul angajat în faţa organismelor europene
• Cele mai multe cauze ale întârzierii ţin de constructorul Dytras, în ultimă instanţă trebuind a se solicita prelungirea lucrărilor şi în 2011
Spaniolii de la Dytras ar putea să nu finalizeze lucrările de la staţia de tratare-epurare a apelor menajere până la sfârşitul anului 2010, aşa cum prevede contractul semnat în cadrul Programului ISPA. Un semnal de alarmă a fost tras ieri, cu prilejul comandamentul de la primărie, în care s-a constatat că există pericolul negocierii, la organismele europene, a unei eventuale prelungiri a perioadei de execuţie. „Din păcate, firma Dytras ar putea să nu se încadreze în termen cu efectuarea probelor şi punerea efectivă în funcţiune. Cauzele sunt multiple, cele mai multe ţinând de executant. Vom insista ca aceasta să se încadreze în termenul de 31 decembrie, în ultimă instanţă trebuind a se solicita prelungirea lucrărilor şi în 2011. Sperăm, însă, să nu fie cazul, constructorii angajându-se la urgentarea lucrărilor”, a declarat ieri, viceprimarul Viorele Seredenciuc. Ştefan Groza, directorul general al ACET, beneficiarul final al lucrărilor, precizează că, astăzi, are loc o reactualizare a graficelor de lucrări, „majoritatea acestora ieşind din termenele iniţiale”. Dl. Groza relevă că, printr-un efort sporit şi o mobilizare extraordinară, există posibilitatea ca intervenţiile să fie, în linii mari, încheiate la 31 decembrie anul acesta. „Dar, ţinând cont că, de la începutul lui octombrie ne putem aştepta la sezonul friguros, temerea noastră este că testele în vederea punerii în funcţiune ar putea să nu mai fie făcute. Presupunem că lucrările vor fi gata în proporţie de 90% pe toate cele 3 componente, respectiv de construcţii civile, instalaţii mecanice şi instalaţii electrice, însă nu va mai fi posibilă amorsarea staţiei. Aceasta deoarece, fiind vorba despre o adevărată uzină, sunt necesare anumite condiţii pentru fermentare nămolului şi procesul de epurare biologică”, explică directorul general al ACET, Ştefan Groza. De cealaltă parte, reprezentanţii ISPA recunosc că există întârzieri, asigurând că vor face tot posibilul pentru recuperarea rămânerilor în urmă. Aceştia s-au declarat optimişti în ceea ce priveşte respectarea termenului de 31 decembrie, cu condiţia ca şi condiţiile meteorologice să le fie favorabile. În cadrul Programului ISPA de modernizarea a staţiei de tratare-epurare din Lunca Sucevei se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro.