31 iulie 2018


Culturile agricole de pe 150 de hectare au fost calamitate
·        „Ne-am confruntat cu o perioadă de ploi cum nu s-au mai manifestat la nivelul județului Suceava de foarte mulți ani”, relevă Haralampie Duțu, șeful Direcției Agricole.  
·        Afectate de grindină, revărsări de ape și  băltiri sunt 1.280 de hectare, stricăciunile cele mai mari fiind înregistrate în Udești, Plăvălari, Baia, Rădășeni, Slatina și Mălini.     
O comisie desemnată prin ordin al prefectului Elena Mirela Adomnicăi, parcurge în lung și în lat județul Suceava pentru a inventaria pagubele făcute culturilor agricole de către ploile cu gheață, revărsările de ape și băltirile din ultima lună. Haralampie Duțu, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană spune că această parte a țării a avut parte de căderi de precipitații  lichide deosebite de bogate, cum de foarte mult timp nu s-au mai pomenit. „Începând cu ultimele zile ale lunii iunie și continuând cu luna iulie, ne-am confruntat cu o perioadă de ploi cum nu s-au mai manifestat la nivelul județului Suceava de foarte mulți ani. În urma cantităților abundente de precipitații, am avut localități în care s-a semnalat fenomenul de inundare, iar în unele zone cel de afectare a culturilor de către grindină, a iterat șeful DJA. Astfel, ca urmare a declarării de către consiliile locale, inventariate au fost de către comisia amintită 1.280 de hectare de terenuri agricole afectate de fenomene hidro-meteorologice nefavorabile. Evaluările făcute de către specialiștii implicați au relevat că o suprafață totală de 154,46 de hectare de culturi a fost calamitată, ceea ce înseamnă stricăciuni într-o proporție depășind 30% față de normalul producției. De suferit peste măsură din cauza fenomenele amintite au avut 4,5 hectare de cereale; 45 de hectare de porumb;  3 hectare de floarea soarelui; 1,3 hectare de legume; 41 de hectare de plante furajere; 44 de hectare de pajiști, precum și alte culturi.  Cu situații mai grele se confruntă Udești și Plăvălari, unde a bătut puternic grindina, precum și la Baia și Rădășeni și, un cele din urmă Slatina și Mălini, localități în care ieșirile din matcă ale râului Moldova și băltirile au înnămolit pajiștile. De precizat este că, potrivit Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava, în comisia de inventariere sunt cooptați inclusiv reprezentaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice şi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Astfel, în condiţiile în care pentru despăgubirea agricultorilor afectaţi și neasigurați nu se vor acorda bani prin hotărâre a Guvernului, aceştia vor avea parte de o reducere a impozitului pe norma de venit din agricultură, una proporţională cu mărimea stricăciunilor. Fermierilor care au depus cereri pentru plăţile pe suprafaţă, înscriindu-se şi pentru sprijinul financiar cuplat ori alte forme de ajutor europene şi de la bugetul de stat, li se vor confirma afectarea culturilor, astfel încât la controalele APIA să nu li se impute că au făcut declaraţii neconforme cu realitatea. 


Grâul  a fost recoltat de pe jumătate din suprafața de 21.500 de hectare semănată în toamnă
·        În ciuda zvonurilor alarmiste, producția medie este de circa 4.000 de tone pe hectar, una comparabilă cu cea din anul 2017.
·        „A vorbi acum că nu avem cantitatea de grâu necesară și că vor fi situații de creștere a prețului la pâine mi se pare cam exagerat,  a decalrat Haralampie Duțu, directorul executiv al Direcției Agricole.
Campania de recoltare a păioaselor este întârziată din cauza perioadei în care ploile nu mai contenesc, iar în lanuri nu se poate intra decât cu mare  greu. Deși a debutat mai devreme cu aproape 2 săptămâni, decât în alți ani, acum recoltatul bate pasul mai mult pe loc. Fermierii își pun speranța în ameliorarea condițiilor meteorologice și se consolează cu faptul că, totuși, în nordul Moldovei, cerealele pot fi treierate chiar și în august.  Haralampie Duțu, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava spune că, într-un context potrivnic, grâul  a fost adunat de circa jumătate din suprafața de circa 21.500 de hectare semnată în toamnă. „Recoltatul orzului de toamnă este aproape de final, dar și cel al orzoaicei. O situație deosebită se întâlnește la mazăre, la care s-ar putea să avem pierderi însemnate din cauza condițiilor nefavorabile, la fel ca și la rapiță”, arată șeful primei instituții agricole a județului. Aproape înspre mirarea tuturor, dar și în ciuda zvonurilor alarmiste, producția medie la grâu, la această dată, este de circa 4.000 de tone pe hectar, una comparabilă cu cea din anul 2017 și apreciată drept bună față de anii agricoli slabi, dar și pentru zona de nord a țării. Nu se poate vorbi încă despre încolțire în spic decât acolo unde holdele au fost tăvălite de către vijelii, pe suprafețe reduse. Haralampie Duțu așteaptă ca recoltatul să ajungă la bun sfârșit, dar opinează că Suceava va avea asigurat necesarul pentru panificației și că nu există motive serioase pentru scumpirea pâinii, așa cum se vehiculează în unele medii. „Este posibil să apară și cazuri de încolțire, însă, dintre cei care au recoltat, până la această dată, nu ne-au semnalat asemenea situații. Îmi exprim speranța că fermierii vor avea posibilitatea să recolteze în condiții bune. La fel, până acum, nu avem semnale că grâul nu ar fi bun pentru panificație. A vorbi acum că nu avem cantitatea de grâu necesară și că vor situații de creștere a prețului la pâine, mi se pare cam exagerat“,  Haralampie Duțu, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava.


Zece târguri de animale au fost închise temporar de frica pestei porcine africane
·        Note privind interzicerea comercializării animalelor au fost transmise către 9 primării, medicii sanitari veterinari recoltând probe din 44 de gospodării, 17 exploatații comerciale, de la 238 de mistreți vânați și unul găsit mort.  
·        Administratorii fermelor sunt obligați să achiziționeze unui stoc tampon de material de material de intervenții, DSVSA Suceava având în stoc 11 atomizoare, 172 de hidroxid sodiu și 40 de litri de litri aldezin.                           
Măsuri preventive au fost dispuse și luate de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava ca urmare a evoluției focarelor de pestă porcină africană în județele Satu Mare, Bihor, Tulcea, Constanța și Brăila. Vizate sunt atât mișcarea suineleor, cât și controlul privind sănătatea efectivelor din gospodării și explotații comerciale, iar ca urmare a unei note a Agenției Naționale și pentru Siguranța Alimentelor, DSVSA a emis 10 odonanțe de suspendare suspendare a activității târgurilor de animale autorizate sanitar veterinar. Este vorba despre cele din Milișăuți, Udești, Gura Humorului, Boroia, Arbore, Verești, Moldovița. Dolhasca, Liteni și Bogdănești, către primăriile Rădăuți, Vicovu de Sus, Marginea, Dărmănești, Comănești, Vulturești, Zvoriștea, Mălini și Suceava fiind transmise note privind interzicerea comercializării animalelor. Potrivit unei informări prezentate în ședința Colegiului prefectural, care a avut loc ieri,  medicii sanitari veterinari au recoltat probe din 44 de gospodării, 17 exploatații comerciale, de la 238 de mistreți vânați și unul găsit mort. Pe de altă parte, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava a asigurat, prin personalul propriu, permanență în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, în vederea confiscării, reținerii și neutralizării tuturor produselor de origine animală care se pot constitui în sursă de transmitere a bolii. Totodată, pe durata lunilor iunie și iulie modul de respectare a normelor de biosecuritate a fost verificat în exploatațiile comerciale a Tagro Grup Verești, Agrosuin Moara, Nord Suin Dumbrăveni, Agrosor Bio Frătăuții Vech, Rebagro Milișăuți și Aqua Construct, administratorii acestora fiind obligați la achiziționarea unui stoc tampon de material de material de intervenții în focarele majore ale bolii, instruire specifică fiind făcută și pentru 47 de administratori fonduri de vânătoare și alte persoane implicate în gestionarea acestora. Pentru intervențiile în eventualele focare de pestă porcină africană, DSVSA Suceava are în stoc 11 atomizoare, 172 de hidroxid sodiu și 40 de litri de litri aldezin. Pesta porcină africană, pentru care nu există niciun vaccin,  se răspândește rapid, având o mortalitate de 95%, singurul mod de eradicare a bolii fiind incinerarea animalelor contaminate. Pentru prevenirea răspândirii maladiei este obligatorie evitarea contactului dintre animalele bolnave şi cele sănătoase, boala nefiind transmisibilă la om.

Sistemul de Gospodărire a Apelor semnalează:
Se înmulțesc viiturile foarte rapide și de intensitate mare
·        Localitatea Bogdănești a fost salvată de inundații de către lucrătorii, după ce, pe pârâul Râșca, „s-a finalizat închiderea eroziunii digului, pericolul fiind astfel îndepărtat”.
Creșteri importante de debite s-au înregistrat, pe pârâul Rîșca, în urma precipitațiilor semnificative căzute în ultima perioadă, acestea conducând la erodarea digului malului stâng pe o porțiune de 60 metri și punând în pericol localitatea Bogdănești. În regim de urgență, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava și formația de lucru Bogdănești au intervenit cu muncitori și utilaje, atât pentru prevenirea, cât și pentru refacerea infrastructurii afectate de viitură. Daniel Drăgoi, directorul executiv al SGA, informează că, astfel, în cursul zilei de luni, în zona amintită s-au efectuat terasamente și lucrări de regularizare a pârâului cu pricina, iar ulterior, „s-a finalizat închiderea eroziunii digului, pericolul fiind astfel îndepărtat”. În perimetrul respectiv s-a acționat cu un excavator, două încărcătoare frontale tip Wolla și o autobasculantă, lucrările fiind coordonate în teren de directorul Daniel Drăgoi, dar și de șeful Formației de lucru Bogdanești. „Atragem atenția asupra faptului că în ultimii ani se observă o modificare în modul de producere a fenomenelor hidro-meteorologice. Se înregistrează cantități însemnate de precipitații pe arealuri mici și într-un timp foarte scurt, ceea ce conduce la viituri rapide în special pe cursurile de apă mici. Astfel de fenomene nu pot fi prognozate decât cu foarte puțin timp înainte de producerea lor, ceea ce face imposibilă intervenția în scopul prevenirii, cu toate eforturile depuse de forțele de intervenție. Din cauza perioadei lungi cu precipitații, timpii de concentrare a viiturilor (scurgerea apelor de pe versanți în cursul de apă, cu efect de creștere a nivelurilor și debitelor) s-au scurtat foarte mult, ducând la viituri foarte rapide și de intensitate mare”, arată Daniel Drăgoi, reliefând că, în județul Suceava, în zona montană și submontană, aceste fenomene sunt amplificate și de relieful cu pante mari și abrupte. 
Finanțare europeană de peste 7,5 milioane de lei pentru reabilitarea termică a sediului Primăriei municipului Suceava
·        Vom fi mai aproape de a avea o Primărie verde, în adevăratul sens al cuvântului, prin reducerea emisiilor de carbon“, a subliniat viceprimarul Lucian Harșovschi. 
·        „Problema nu este neapărat să cheltuim banii europeni, ci să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm, a explicat  Vasile Asandei, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est.
Ieri, viceprimarul Lucian Harșovchi și Vasile Asandei, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est au semnat contractul de finanțare a Proiectului Creșterea eficienței energetice a clădirii Primăriei municipiului Suceava” cu fonduri disponibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”.  Valoarea proiectului este de 7,53 de milioane de lei, cu o participare de 150.000 de lei a bugetului local sucevean, reprezentând 2% din total, durata de realizare fiind de 24 de luni.  Viceprimarul Harșovschi spune că, în principal, este vorba despre îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii; reabilitarea și modernizarea instalațiilor de preparare și transport a agentului termic; utilizarea resurselor regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire și prepararea apei calde de consum; montarea unei pompe de căldură; demontarea caloriferelor și înlocuirea cu ventilo-convectoare; înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incadescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață; înlocuirea lifturilor și a circuitelor electrice. „Vom fi mai aproape de a avea o Primărie verde, în adevăratul sens al cuvântului, prin reducerea emisiilor de carbon“, a subliniat viceprimarul Lucian Harșovschi, menționând că etapa următoare constă în procedurile de organizare a licitației pentru desemnarea firmei care va face lucrările efective.

Vasile Asandei a declarat că, în semn de apreciere a muncii comune a organismului intermediar POR și beneficiarilor, s-a decis ca semnarea contractelor să aibă loc la sediul acestora din urmă.  “Municipiul și județul Suceava sunt unii dintre cei mai activei și energici beneficiari ai noștri. Primăria Suceava a făcut un proiect pe o axă competitivă, care se adresează tuturor potențialor beneficiari, proprietari de clădiri publice. Este o treabă bine făcută de către colegii de la Primăria Suceava și le mulțumesc pentru felul în care reușesc să se implice, nu numai în scrierea proiectului,  dar și în soluționarea problemelor. Noi discutăm de multe ori despre atragerea și cheltuirea banilor europeni. Problema nu este neapărat să cheltuim banii europeni, ci să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm, a explicat Vasile Asandei, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est. Vicerimarul Lucian Harșovschi a evidențiat că municipiul Suceava are pregătite proiecte și ar putea accesa 25,4 de milioane de lei pentru achiziţionarea a minim 40 de autobuze electrice, cu sistem de e-tiketing şi „monitorizare în trafic a flotelor”. La aceasta se adaugă circa 3 milioane de lei pentru regenerarea zonelor urbane şi spaţiilor verzi; 1,2 de milioane de lei pentru "Centrul multifuncţional Iţcani"; 3,62 de milioane de lei pentru grădiniţele din Burdujeni-sat şi din zona centrală, precum şi 620.000 de lei pentru şcolile tehnice. Vasile Asandei a remarcat că municipiul Suceava stă bine din acest punct de vedere, fiind printre fruntașii care au depus proiecte în cadrul Axei 4  a POR 2014-2020. “Există și un pericol, acela că dacă, până la sfârșitul anului nu sunt depuse proiecte, s-ar putea ca banii să fie pierduți, să meargă al cei mai harnici din țară, care au proiecte pregătite, însă, sper, că la Suceava nu va fi cazul. Există întârzieri în Programul Operațional Regional, suntem în anul 2018 și avem puține proiecte implementate„ a punctat Vasile Asandei, directorul general al ADRNE, adăugând că întârzieri au existat și la nivelul Comisiei Europene, la aprobarea bugetului și semnarea acordului de parteneriat, precum și în lansarea ghidurilor la nivel național și în funcționarea softului de gestionare a proiectelor.    
Jandarmii au depistat 17 cazuri de deținere de droguri de risc sau de mare risc
·        În primele 6 luni ale anului 2018, valoarea totală a amenzilor date se ridică la 399.900 de lei, în timpul misiunilor de patrulare descoperite fiind de 23 de infracțiuni de contrabandă cu țigări.
În primul semestru al anului 2018, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a organizat și desfășurat 5.495 de misiuni de ordine publică. Potrivit unei informări a instituției sucevene, prezența jandarmilor a fost asigurată la 361 de manifestări de protest, cultural-artistice și la vizite oficiale, precum și la 72 de competiții sportive. Jandarmii suceveni au avut 359 de intervenții care au vizat, în principal, liniștea și ordinea publică, inclusiv acțiuni de salvare-evacuare a persoanelor care au solicitat ajutor prin Serviciul național unic pentru apeluri de urgență „112”, „nefiind înregistrate evenimente negative sau obiecțiuni privind operativitatea intervenției și modul de acțiune. Pentru menținerea ordinii publice, 970 de misiuni s-au desfășurat în patrule mixte cu agenți de Poliție, pe linia combaterii infracțiunilor silvice, jandarmii celor 6 posturi montane aplicând 34 de amenzi în valoare de 36.000 de lei și recuperând 60 de metri cubi de material lemnos. Jandarmii au descoperit o infracțiune de braconaj, amendând 73 de persoane care au încălcat reglementările privind regimul silvic și cinegetic. În primele 6 luni ale anului 2018, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava au constat 64 de infracțiuni săvârșite de 76 de autori, dintre 5 sunt minori. În sistem integrat cu Poliția, depistate au fost 97 de fapte penale, cu 86 de autori, doi dintre aceștia din urmă fiind minori. În 17 cazuri, infracțiunile se referă la deținerea de droguri de risc și de mare risc. De cealaltă parte, în perioada la care ne referim jandarmii suceveni au constatat 2.406 de contravenții, valoarea totală a amenzilor date ridicându-se la 399.900 de lei. În ceea ce privește comerțul cu produse accizabile, în timpul misiunilor de patrulare au fost confiscate 23.520 de țigarete, descoperite fiind de 23 de infracțiuni de contrabandă. Pe linia prevenirii faptelor antisociale, 253 de acțiuni au vizat mediul școlar, ponderea deținând-o cele organizate în unitățile de învățământ, iar temele abordate au ținut de delicvența juvenilă, abandonul școlar, prevenirea consumului de alcool, de tutun sau de droguri. Jandarmii au participat la 169 de misiuni în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor de Interne, precum și la 240 de acțiuni în colaborare cu parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, Centrul Militar Județean, Direcția Silvică, Garda Forestieră, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Națională de Administrare Fiscală și cu executorii judecătorești. 

30 iulie 2018

Pe 1 august,
Finanțele sucevene prezintă ajutorul de stat pentru investiții în economie
·        Sprijinul financiar pentru persoanele juridice urmăreşte stimularea creşterii economice.  
Miercuri, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Suceava va găzdui o întâlnire de promovare a schemei de ajutor de stat cu impact major în economie, având ca obiectiv dezvoltarea regională prin realizarea de investiții în toate sectoarele. Este vorba despre credite de angajament pentru emiterea de acorduri de finanțare și de credite bugetare pentru plata ajutorului de stat, fiind considerate cheltuieli eligibile costurile fără TVA aferente realizării, respectiv achiziționării, după caz, de active corporale și necorporale. Pentru a fi considerate eligibile, costurile aferente activelor necorporale nu pot depăși 50% din totalul costurilor totale eligibile aferente investiției. Beneficiarul ajutorului de stat trebuie sa asigure o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie prin finanțare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public. Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP Suceava precizează că, în acord cu politicile Ministerului Finanţelor Publice de flexibilizare a procesului de implementare a schemelor de ajutor de stat, a fost adoptată HG nr. 476 din 2018 de modificare şi completare a HG nr. 807 din 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 / 2018, Partea I. Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare. Biroul Ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate” din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi este punct de informare locală permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat. Promovarea prezentei scheme de ajutor de stat se face şi prin intermediul întâlnirilor bilunare, în teritoriu, cu operatorii interesaţi, o doua întrunire în Suceava fiind programată pentru 28 august. Bugetul mediu anual al schemei este de 638 de milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 145 milioane euro.

28 iulie 2018


Modernizată la standardele cele mai înalte, Stația de trasformare a energiei electrice Suceava, unul dintre nodurile-cheie ale sistemului electroenergetic național
·        „A venit vremea ca această zonă să primească atenția, fondurile și respectul meritat”, a punctat Dănuț Andrușcă ministrul Economiei.
·        „Se creează condiții pentru ca aceasta să fie un punct de legătură pentru viitoarea interconexiune a sistemelor electroenergetice ale României și Republicii Moldova, prin linia Suceava-Bălți”, a evidețiat Adrian Constantin Rusu, general executiv al Transelectrica menționând că siguranța a consumatorilor locali a crescut.
·        Inaugurarea în anul Centenarului a importantului nod de transport energetic național din Suceava are valoare de de simbol, consideră Mirela Elena Adomnicăi, prefectul de Suceava.
Ieri, în prezența ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă, Compania Națională Transport Energie Electrică Transelectrica a inaugurat lucrările realizate la Stația de trasformare a energiei electrice 400/220/110/20kV din municipiul Suceava, obiectiv aflat pe DE 85, la intrare dinspre Fălticeni în reședința de județ. La eveniment au luat parte oficialități din partea Guvernului României, reprezentanți ai autorităilor județene și locale, factori de decizie și specialiști din cadrul companiilor contractoare și colaboratoare. Punerea în funcțiune a investiției s-a petrecut  în anul Centenarului Marii Uniri, cât și la jumătate de veac de la construirea obiectivului. Astfel, „sistemul energetic național este asigurat, pentru încă 50 de ani, cu o stație sigură și fiabilă, în zona de nord a Moldovei”. Stația de transformare 400/220/110/20kv Suceava alimentează  cu energie electrică  județele Suceava și Botoșani, precum și o parte din județul Neamț. Sucursala Bacău a Transelectrica a demarat retehnologizarea din Suceava, într-o primă etapă, la începutul lui 2009, însă cea Stației de transformare 110/20kV a avut ca punct de pornire jumătatea anului 2015. Documentația inițială de proiectare aparține ISPE București, proiectul de execuție a revenit Electroas Iași, executantul a fost Asocierea Siemens-Emsens, valoarea contractul s-a ridicat la 24,84 de milioane de lei, fără TVA, iar lucrările au durat 3 ani,   
Ministrul Dănuț Andrușcă a arătat că este primul eveniment public major intern la care participă, alegând Suceava pentru este sufletul Bucovinei și o parte importantă a sufletului României. Demnitarul, moldovean din județul Neamț,  a spus că județul Suceava are potențial economic foarte mare și că acesta trebuie pus în valoare. „A venit vremea ca această zonă să primească atenția, fondurile și respectul meritat”, a punctat ministrul Economiei, care a asigurat românii că investițiile companiilor strategice din portofoliul Ministerului, care transportă energie, sunt în grafic. Potrivit lui Dănuț Andrușcă, Transelectrica are în curs de executare aproape 200 de kilometri de linii electrice aeriene, în valoare de 47,5 milioane de euro, care permit conectarea energetică cu vecinii sârbi și unguri, dar și demersuri susținute pentru închiderea inelului de 400 kV, o autostradă a energiei electrice dezvoltată în România”. Pentru anul 2018, Transelectrica are în plan investiții în valoare de  420 de milioane lei, dintre care 120 de milioane de lei sunt alocați pentru lucrări noi.
Mirela Elena Adomnicăi, prefectul de Suceava, a iterat că orice investiție făcută în județul Suceava este binevenită, inaugurarea, în anul Centenarului, a importantului nod de transport energetic național din Suceava, are valoare de simbol, asigurând legătura între toate provinciile istorice. „Județul Suceava primit, cel puțin în acest moment, promisiunea că va primi locul pe care îl merită”, a reliefat Mirela Elena Adomnicăi, accentuând că referirea ministrul Dănuț Andrușcă, referitoare la acest aspect, reprezintă și un angajament. Viorel Seredenciuc,  vicepreședintele Consiliului Județean a lăudat investiția făcută în Suceava de Transelectrica și, profitând de ocazie, cerut ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă, „să ajute” Transgaz să finalizeze conducta de transport gaze naturale care va alimenta Vatra Dornei, „oraș care are o centrală modernă, dar care, din cauza unor vicii legislative nu o poate folosi”.
Ioan Stan, senator PSD de Suceava, a preciza că documentația este deja trimisă către Ministerul Economiei, exprimându-și speranța că, „din toamnă vor fi eliminate acele vicii”. Directorul Petru Rușeț, liderul Asocierii Siemens-Emsens, executantul lucrărilor, a reliefat că proiectul de la Suceava este unul referință pentru sistemul energetic național, încununând o muncă asiduă depusă pe durata a aproape 3 ani. „Proiectul în sine este o realizare tehnică deosebită pentru Siemens-Emsens, (...) o modernizare la standardele cele mai înalte”,  spus Petru Rușeț.    
Adrian Constantin Rusu, directorul general executiv al CNTEE Transelectrica a declarat că, în anul Centenarului Marii Uniri, Stația electrică de transformare 400/220/110/20 kV din Suceava devine unul dintre nodurile-cheie ale sistemului electroenergetic național, care unește regiunile istorice ale României, din punct de vedere energetic. „Stația Suceava permite închiderea inelului de 400 kV în zona de nord, asigurând legătură între Moldova și Ardeal, prin viitoarea linie de 400 kV Suceava-Gădălin.  Totodată, se creează condiții pentru ca aceasta să fie un punct de legătură pentru viitoarea interconexiune a sistemelor electroenergetice ale României și Republicii Moldova, prin linia Suceava-Bălți”, a evidețiat Adrian Constantin Rusu, menționând că, astfel, crește inclusiv siguranța  în alimentare a consumatorilor locali.  Lucrările de modernizare ale Stației electrice de transformare 400/220/110/20 kV din Suceava au constat, în principal, din înlocuirea de echipamente primare, înlocuirea instalațiilor de protecție și de automatizări existente cu un sistem de comandă- control integrat, ceea ce va conduce la creșterea siguranței în funcționare, precum și la reducerea costurilor de mentenanță. Stația Suceava, aflată în exploatarea Sucursalei de Transport Bacău a CNTEE Transelectrica, funcționează pe patru niveluri de tensiune, 400/220/110/20 kV, și alimentează consumatorii din județele Botoșani și Suceava.  Stațiile de 400 și 220 kV au fost modernizate într-o primă etapă, în perioada 2009-2011, în cadrul proiectului „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Gutinaș-Bacău Sud-Roman Nord/Suceava din Sistemul Național de Transport al Energiei Electrice”.

27 iulie 2018


Nefăcându-se la timp,
Tragerile din creditul de 100 de milioane de lei luat de la CEC intră în prelungiri 
·        Din cauza unor motive independente de voința autorității contractante, obiectivele nu au fost finalizate în totalitate”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de deliberativ, prelungirea până în iunie 2019 urmând a asigura finanțarea necesară.    
Consiliul Local Suceava a aprobat o hotărâre de prelungire a perioadei de tragere a sumelor aferente împrumutului luat în urmă cu 3 ani de la o unitatea bancară cu capital românesc. Măsura a fost necesară după ce s-a constatat că banii nu au putut fi folosiți conform graficului asumat. În anul 2015, după identificarea, de către aparatul de specialitate al Primăriei a principalelor obiective de investiții care ar urma să fie, finanțate, autoritățile locale au contractat, de la CEC Bank, un credit de maxim 10.087.850 de  lei, cu o maturitate de 10 ani, dintre care primii 2 anii fiind de tragere. „În prezent, din cauza unor motive independente de voința autorității contractante, obiectivele nu au fost finalizate în totalitate. În acest sens, se impune prelungirea perioadei de tragere până la data de 30 iunie 2019, pentru asigurarea resurselor financiare necesare finalizării obiectivelor de investiții începute, sprijinind, astfel, dezvoltarea durabilă a comunității locale și creșterea calității serviciilor furnizate cetățenilor”, se arată expunerea de motive a priectului de hotărâre pus pe masa aleșilor locali. Cu suma de 100 de milioane de lei din creditul CEC Bank urmau să fie susținute financiar obiective de investiții, precum modernizarea străzii Lev Tolstoi”, extinderea rețelelor de alimentare cu energie electrică a zonei de locuit Aleea Dumbrăvii, amenajarea Zonei de agrement „Tătărași”, realizarea terenului de sport al Colegiului Național „Samuil Isopescu”.   


Prin rectificarea bugetului local,
Două milioane de lei alocate pregătirii unităților de învățământ sucevene pentru noul an școlar
·        Suma de 1,25 de milioane de lei este destinată investițiilor, iar cea de 660.000 de lei reparațiilor, în această perioadă lucrările fiind în lină desfășurare. 
Pregătirea unităților învămțământ din municipiul Suceava pentru anul școlar 2018-2019 este prioritatea acestei perioade, a reliefat viceprimarul Lucian Harșovschi, iar Consiliul Local, întrunit în ședință ordinară a votat o rectificare a bugetului și disponibilizarea fondurilor necesare.  „Este prima rectificare mai importantă din acest an, iar marea majoritate a sumelor merg către învățământ, întrucât aceasta este perioada în care se pot face lucrări în unitățile școlare”, a spus adjunctul șefului executivului local. Solicitările la care autoritățile locale au dat curs se ridică la 1,96 de milioane de lei, dintre 1,25 de milioane de lei pentru investiții, 660.000 de lei pentru reparații, ăn timp ce diferența este destinată cheltuielilor de funcționare. Spre exemplu, la Liceul cu Program Sportiv, 450.000 de lei vor lua calea reparațiilor generale la rețeaua termică, dar și cea  a anvelopării termice sălii de sport, iar o sumă de 700.000 de lei este dată  Colegiul Național „Petru Mușat” pentru investiția într-o centrală termică, acestea fiind cele mai consistente alocări din acest an. „Școlile din municipiul Suceava arată bine, sunt dotate, iar an de an facem astfel de investiții în viitorul copiilor noștri, acum fiind o perioadă în care, până la începerea școlii, se poate lucra”, a subliniat Lucian Harșovschi,  viceprimarul Sucevei.      

26 iulie 2018

Cheltuieli modeste pentru dezvoltarea județului Suceava 
·        „Un grad de 19% în 6 luni este puțin pentru noi, pentru Consiliul Județean, a reproșat consilierul Mihai Grozavu (PSD), cu prilejul aprobării execuției bugetare.  
·        Suntem doar la jumătatea anului și avem garanția că lucrurile vor avea ritmul corespunzător”, a punctat Gheorghe Flutur, președintele CJ.
Execuția  bugetelor județului Suceava după primele 6 luni ale anului 2018 a fost aprobată în ședința ordinară a Consiliului Județean Suceava, însă gradul de realizarea a cheltuielilor cu investițiile nu a fost de natură să mulțumească pe o parte a membrilor deliberativului. Mihai Grozavu, liderul consilierilor PSD din Consiliul Județean a apreciat că, pe secțiunea de dezvoltare a bugetului județean, „rezultatele sunt foarte modeste”. 
„Un grad de 19% în 6 luni este puțin pentru noi, pentru Consiliul Județean. Anul trecut am făcut, 47,9% pe total, ceea ce însemnă că tot acolo vom ajunge și în anul acesta, în condițiile priectelor și lucrărilor care așteaptă să fie realizate“, a arătat Mihai Grozavu, ales social-democrat. Gheorghe Flutur, șeful executivului județean, a refliefat că din anul acesta au trecut doar 6 luni, accentuând că procedurile sunt în desfășurare, iar lucrurile în grafic. „La venituri realizările sunt de 83%. Aveam posibilitate de mai mult, însă trebuie ținută seama de proiectele în desfășurare. La cheltuieli este vorba despre un grad de realizare de 77,6%, cu perspectiva de a intra, în partea doua a anului, într-un ritm prin care să ajungem la 100%. Numai zilele acestea s-a semnat contractul de pentru  ambulatoriul  de la spital, care înseamnă o sumă importantă, și urmează semnarea Planului de amenajare teritorială a teritoriului județului. Suntem în curs de finalizare cu procedurile de semnare a contractelor de finanțare în cadrul a 3 proiecte pentru drumuri județene din cadrul Planului Național de Dezvoltare Locală,  urmând altele 5. În ceea ce privește SMID, stațiile de transfer a deșeurilor de la Fălticeni și Rădăuți vor fi scoase la licitație în circa 2 săptămâni. Suntem doar la jumătatea anului și avem garanția că lucrurile vor avea ritmul corespunzător”, a punctat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
Județul Suceava și destinația turistică Bucovina, reprezentare la World Travel Market Londra   
·        Suceava are curse aeriene zilnice Suceava-Luton (Londra), turiștii britanici fiind pe locul al optulea în rândul străinilor sosiți în județ.            
·        Județul Suceava va fi prezent și la Tour&Travel Varșovia, cunoscută drept cea mai apreciată manifestare de profil din Polonia.
Județul Suceava va fi promovat la Târgul internațional de turism World Travel Market din Londra, Marea Britanie, din 5-7 noimebrie 2018, precum și la Tour&Travel din Varșovia, o manifestare similară organizată în Polonia, în intervalul 22-24 noiembrie.  World Travel Market Londra este cel mai important eveniment de profil din Marea Britanie, dar și unul dintre cele mai mari târguri din lume, aceasta fiind prima participare a Consiliului Județean și a destinației turistice Bucovina pe piaţa respectivă. Ediţia din 2017 a WTM Londra a atras peste 5.000 de expozanţi din 182 de ţări, cu 51.000 de participanți, pentru deplasarea suceveană de la bugetul județean fiind alocată suma de 51.250 de lei. La această manifestare, județul Suceava va fi reprezentat de 3 angajați ai Consiliului Județean, 2 meșteri populari și un translator. Suceava are curse aeriene zilnice Suceava-Luton (Londra), turiștii britanici fiind pe locul al optulea în rândul străinilor sosiți în județ. Pe de altă parte, Tour&Travel Varșovia este cunoscută drept cea mai apreciată manifestare de profil din Polonia. Anterioara participare a Sucevei și Bucovinei turistice în Polonia a fost cea din 2014, de la Târgul de turism din Katowice, urmată de cea de la Formul economic de la Rzeszow. Ediția din anul trecut a Tour&Travel Varșovia, cu circa 20.000 de vizitatori, a adunat peste 500 de expozanți din 23 de țări, din bugetul județului fiind prevăzută, pentru această reprezentare, o sumă de 20.700 de lei. Echipa care se va deplasa în Polonia va fi formată din doi reprezentanți ai Consiliului Județean, un meșter popular, un translator și un șofer. “Considerăm importantă promovarea județului Suceava la târgurile și manifestările de profil, atât pentru pentru consolidarea piețelor pe care am fost prezenți, cât pentru atragerea unor noi segmente de piață”, se arată expunerea de motive la proiectul de hotărâre aprobat ieri în ședința Consiliului Județean, propunere inițiată de Gheorghe Flutur, șeful executivului.   

Revoluția fiscală a făcut gaură în bugetul Sucevei 
·        Până acum, municipiul reședință a primit, din cote defalcate din impozitul pe venit,  cu 1 milion de euro mai puțin față de aceeași perioadă din 2017.
·        „Suntem în minus față de anul trecut numai din aceste cote din impozitul pe venit“, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.
În primele 6 luni din anul acesta în bugetul municipiului Suceava au intrat 60,61% din veniturile aprobate prin hotărâre a Consiliului Local pentru 2018. Anunțul a fost făcut ieri, într-o conferință de presă, de către viceprimarul Lucian Harșovschi,  care a precizat că la secțiunea de funcționare a bugetului încasările au fost de 72%, iar la cea de dezvoltare, din nefericire, s-au înregistrat realizări de doar 34,21% din programul pentru primele două trimestre ale lui 2018. Chiar și așa, Harșovschi susține că municipiul reședință stă mult mai bine în comparație cu anul anterior, când, la aceeași dată, intrările pe această secțiune a bugetului local erau de doar 17%.          Viceprimarul precizează că, anul acesta, Suceava a beneficiat din cote defalcate din impozitul pe venit de 32,93 de milioane de lei, față de perioadă omoloagă a anului trecut, când s-au contabilizat 36,15 milioane de lei, mai puțin cu echivalentul a circa 1 milion de euro. “Știm cu toții despre acea Revoluție fiscală de la începutul anului prin care primăriile pierdeau mai multe sume de bani. Vom vedea ce se întâmplă până la sfârșitul anului, dar suntem în minus față de anul trecut numai din aceste cote din impozitul pe venit“, a declarat Lucian Harșovschi,  adjunctul șefului executivului municipal sucevean. Conform autorităților municipale, reducerea impozitului pe veniturile de natură salarială de la 16% la 10% ar avea drept consecinţă diminuarea cotelor de venituri repartizate de la bugetul de stat în bugetul municipiului Suceava de la 7 milioane de lei la 5 milioane de lei pe lună. Reamintim că, începând cu 1 ianuarie 2018, autorităţile locale sucevene au aprobat o creştere cu circa 20% a impozitelor şi taxelor, Ion Lungu, şefului executivului, invocând că, pe fondul scăderii impozitului pe venit cu 4 puncte procentuale, Suceava pierde 40% din suma care era repartizată cu titlul de defalcare din impozitul pe venit.    

Actual prestator, pe situație de forță majoră,
Florconstruct a contestat rezultatele licitației pentru atribuirea serviciului de salubritate menajeră a Sucevei  
·        „Este dreptul lor constituțional și legal de constesta, numai că, o spun clar,  este un joc de-a șoarecele și pisica, doar pentru a-și mai prelungi actuala activitate”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovchi, menționând că firma a fost declarată neeligibilă din cauza documentației necorespunzătoare.
·        După circa 3 ani și jumătate de contesțații, procese și modificare a legislației, licitația a fost reluată de la capăt, iar câștigătoare a fost declarată asocierea Diasil Service și Ritmic Com Suceava.
O altă contestație s-a înregistrat la licitaţia de atribuire prin delegare a serviciului de salubritate menajeră a municipiului Suceava. Contestatorul este unul dintre intrații în cursă, respectiv firma suceveană Florconstruct, care prestează în prezent respectivul serviciu, alături de Diasil Service, printr-un contract de atribuire pe situație de forță majoră, rezultat al expirării celui cu Rosal Service București, pe care autoritățile locale l-au perfectat pentru un interval de 8 ani. „Vorbim despre o contestație făcută de Florconstruct, unul dintre participanții la licitație, care a fost declarat neeligibil ca urmare a actelor care nu au fost completate așa cum trebuie”, a precizat ieri, într-o conferință de presă, viceprimarul Lucian Harșovschi. La începutul săptămânii trecute, autoritățile locale sucevene anunțau că a fost desemnată câștigătoare a fost asocierea Diasil Service și Ritmic Com Suceava, care a avut drept concurenți la licitație pe Rosal Service București, RER Service Buzău și asocierea Florconstruct și Free Tehnic Suceava. Contractul urma să fie semnat în zilele următoare, însă, cu o zi înaintea expirării termenului limită pentru contestație, Florconstruct s-a adresat Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). „Caietul de  sarcini a fost aprobat în deliberativul local în martie 2015, însă, între timp, acea licitație a fost contestată. S-au judecat de mai multe ori, până nu și-au mai reînnoit garanțiile de bună execuție, pentru ca, până la urmă licitația să fie anulată. Legislația s-a modificat și, de aceea, am aprobat un nou caiet de sarcini,  iar săptămâna trecută s-a dat un câștigător. Până marți s-au putut face contestații, iar din nenereficre avem o contesțație din municipiul Suceava, care a ajuns la CNSC. Este dreptul lor constituțional și legal de constesta, numai că, o spun clar,  este un joc de-a șoarecele și pisica, doar pentru a-și mai prelungi actuala activitate”, a evidențiat viceprimarul, exprimându-și încrederea în comisia care și-a asumat desemnarea câștigătorului, cât și în Consiliul Național pentru Soluționarea Constestațiilor care, astfel, va da o soluție favorabilă. Lucian Harșovschi a precizat că urmează vacanța judecătorească, iar în aceste condiții contractul de atribuire prin delegare a serviciului de salubritate menajeră ar putea fi semnat în toamnă,  adjunctul șefului declarându-și optimismul „pentru un oraș mai curat, mai civilizat”.  Atribuirea se va face facă pe o perioadă de 12 ani, valoarea contractului pentru prestarea serviciului de salubritate menajeră fiind de 83,82 de milioane de lei. Investiţia vizează amenajarea a 30 de puncte de colectare a deşeurilor reciclabile, fiecare dotat cu pubele pentru hârtie, mase plastice, sticlă şi metale; a 100 de platforme subterane cu câte 4 euro-containere şi a 100 de platforme cu containere semi-îngropate. În cadrul aceluiaşi program, locuinţele individuale vor fi dotate cu câte 2 pubele de câte 120 de litri, pentru fracţia umedă şi fracţia uscată, anual urmând a fi achiziţionate şi montate 1.000 de coşuri stradale de gunoi. Totodată, câştigătorul licitaţiei se obligă la amenajarea, în fiecare an, a două locuri de joacă pentru copii. 
Guvernul dă bani pentru remedierea stricăciunilor de la alimentările cu apă potabilă a Sucevei, de la Berchișești și a Fălticeniului, de la Baia 3
·        Consiliul Județean primește finanțare pentru repararea drumurilor județene afectate, 28 de primării bucurându-se de susținere financiară pentru refacerea digurilor, podurilor, podețelor, punților pietonale și  apărărilor de maluri.  
·        Județul Suceava se află, în continuare, sub avertizare cod galben până pe 26 iulie, ora 23.00, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică  accentuată și  căderi de cantități importante de apă.
Instituția Prefectului informează că Guvernul României a  aprobat alocarea sumei de 23.873.000 lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru refacerea  infrastructurii afectate de calamitățile naturale produse în județul Suceava. Conform  unui comunicat de presă, din această total, 2.142.000 de lei sunt bani destinați Consiliului Județean Suceava, pentru reparații la  drumuri județene, suma adăugându-se celor 5.483.000 de lei aprobați pe 12 iulie 2018, astfel că administrația județeană are aprobat întregul necesar pentru refacerea infrastructurii rutiere județene afectate de inundații. În vederea remedierii stricăciunilor de la digul de apărarea a frontului de captare de la Berchișești, pentru alimentarea cu apă a Sucevei, s-a aprobat de 1.728.000 de lei, alți 984.000 de lei fiind destinați refacerii Stației de tratare a apei potabile Baia 3, apă furnizată locuitorilor din Fălticeni. Restul banilor sunt  repartizați între 28 de unități administrativ-teritoriale din județul Suceava, în scopul efectuării lucrărilor de refacere a infrastructurii locale afectate în urma inundațiilor, cu prioritate a digurilor, podurilor, podețelor, punților pietonale și  apărărilor de maluri. Potrivit Prefecturii Suceava, la ceastă dată sunt centralizate rapoartele operative transmise de către primării, evaluându-se, scriptic și faptic, prin comisiile interinstituționale care se deplasează în teren, pagubele produse  de fenomenele meteorologice de după 24 iulie 2018. Pe baza acestora, Prefectura Suceava va întreprinde alte demersuri pentru obținerea de fonduri de la Guvern. De precizat este că Instituția Prefectului a transmis  executivului central mai multe proiecte de hotărâre  privind alocarea de sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, în vederea refacerii infrastructurii afectată de calamitățile naturale produse în lunile iunie-iulie 2018.  Astfel,  printr-un proiect de Hotărâre de Guvern transmis săptămâna trecută,   Prefectura Suceava a solicitat încă 5.460.000 de lei, pentru înlăturarea distrugerilor înregistrate în urma  fenomenelor meteo-hidrologice periculoase din ultima perioadă, care se adaugă celor 36.445.000 de lei solicitați anterior Guvernului. Județul Suceava se află, în continuare, sub avertizare cod galben, în intervalul 25 iulie, ora 12.30- 26 iulie, ora 23.00, fenomenele vizate fiind  instabilitate atmosferică  accentuată și cantități importante de apă. De asemenea este valabilă avertizarea de cod portocaliu de ploi abundente, pentru intervalul  25 iulie ora 12.30-25 iulie, ora 21.00. 

25 iulie 2018

Certificate verzi pentru tocătură de lemn livrată ilegal    
·        În primele 6 luni ale anului, inspectorii silvici suceveni au identificat 14 transporturi de masă lemnoasă tocată fără avize de însoțire care urmau să ia calea producătorilor de energie electrică și/sau energie termică. 
·        Este o posibilitate de spălare la negru a lemnului sau de a eluda fiscal prețul achitat pentru masa lemnoasă”, declară Mihai Găpărel, șeful Gărzii Forestiere Suceava.
Garda Forestieră Suceava desfășoară o susținută activitate de verificări la furnizorii de lemn tocat, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, inspectorul șef Mihai Gășpărel, care a precizat că tocătura livrată fără acte de însoțire către producătorii de energie electrică și/sau termică poate genera emiterea fără drept a certificatelor verzi.  „Din punct de vedere juridic, instituția noastră nu este, pentru moment, abilitată să aplice sancțiuni pentru așa ceva. Am cerut, de fiecare dată, sprijinul organelor de Poliție, care, efectiv, au procedat, în baza informațiilor furnizate de către colegii de la Control, la confiscarea acelor cantități de tocătura. Este un fenomen care, în ultimii 2 ani, s-a intensificat în fondul forestier și pe care îl monitorizăm foarte atent, deoarece această tocătură, livrată la producătorii de energie, poate genera certificate verzi fără a avea dreptul”, subliniază șeful Gărzii Forestiere Suceava, menționând că, în primele 6 luni ale anului au fost identificate 14 transporturi de masă lemnoasă fără documente sau cu acte necorespunzătoare. Mihai Gășpărel spune că persoanele juridice deținătoare de tocătoare se deplasează cu respectivele utilaje în fondul forestier, unde achiziționează și toacă masă lemnoasă sau, pe de altă parte, merg în incinta altor agenți economici, făcând aceeași operație cu materialele rămase după prelucrare. La două dintre firme verificările sunt în curs de finalizare, pe moment, la acestea, aproape 80% din tocătura produsă nefiind eligibilă din punct vedere al furnizării certificatelor  verzi. Garda Forestieră a identificat 6 mari tocători de lemn, însă “aproape orice instalație de  debitat de dimensiuni mai mari poate furniza tocătură”.  “Dacă la valorificarea tocăturii din fond forestier nu se emit avize, ieșirea respectivei mase lemnoase nu este evidențiată, singura cheltuială a celui în cauză fiind, în afară de cea cu tocarea și deplasarea tocătorului, cea legată de tranzacția pe care o face cu deținătorul acelei partizi. Dacă nu se emite aviz, cantitatea respectivă nu se scade din volumul total al partizii și astfel, putem avea situația în care, dintr-un act de punerea în valoare de 1.000 de metri cubi, deținătorul  furnizează 1.000 de metri cubi de buștean lemn de foc sau lemn de lucru către instalația de debitare, după care  mai livrează 10 containere de tocătură care nu mai sunt evidențiate nicăieri. Eventual apare sub formă de aviz unic de însoțire a mărfii care nu se scade din actul de punere în valoare. Deci este o posibilitate de spălare a lemnului la negru sau de a eluda fiscal prețul achitat pentru masa lemnoasă”, explică inspectorul șef sucevean, menționând că certificatele verzi sunt furnizate în funcție de energia produsă prin folosirea masei lemnoase, fiind ușor ca “în acel mix energetic să fie ascunse cantitățile livrate ilegal”, întrucât în calcul sunt luate speciile de lemn și umiditatea masei lemnoase. În plus, Mihai Gășpărel reliefează că trebuie ținut cont că energia electrică și cea termică produsă în centrale pot fi folosite în interes propriu, în uscătoare sau în procesul tehnologic, rumegușul sau tocătura nefigurând în contabilitate. 
Deficit de personal la Garda Forestieră Suceava  
·        Analizarea dosarelor privind facilitățile pentru proprietarii de păduri se răsfrânge asupra reducerii numărului de controale, deoarece ieșirea din termene poate duce la pierderea sprijinului financiar ori la blocaje la nivelul autorităților publice”.
·        În urmă cu 1 an, Mihai Gășpărel anunța că instituţiei sucevene i s-au repartizat încă 60 de posturi, care urmau să se adauge celor 85 deja existente, însă, suplimentarea nu a mai avut loc.
Garda Forestieră Suceava funcționează cu număr insuficient de lucrători. Cel puțin așa semnalează inspectorul șef Mihai Gășpărel, care spune că mai sunt necesare încă 18 angajări doar pentru a completa vechea schemă de personal de 85 de salariați. Aceasta în condițiile în care, prin ultima lege care vizează structura Gărzii Forestiere, pentru instituția regională cu sediul în Suceava au fost prevăzute peste 120 de posturi. „Raportat la activitățile pe care le desfășurăm, în mod cert suntem subdimensionați. Permanent au apărut acte normative care au venit în sprijinul proprietarilor, a oamenilor, iar fiecare acțiune nouă de acest gen trebuie făcută cu personalul existent la nivelul Gărzii”, arată inspectorul șef. Mihai Gășpărel dat ca exemplu HG nr. 864 din 2016 privind sprijinul financiar pentru preluarea în pază a suprafețelor de fond forestier neadministrate, în cazul căreia au fost adunate câteva sute de dosare care trebuie analizate de către personalul silvic.  În acest sens, „blocați” au fost doi lucrători de la compartimentul de „Implementare”, însă, dat fiind volumul mare de muncă, s-a apelat și la cei cu atribuții de control. „Drept urmare, prezența în pădure a personalului silvic poate fi mult mai redusă. Conform reglementărilor, avem termene de răspuns de 10 zile, 15 zile, 30 de zile, iar documentațiile trebuie depuse, pentru trimestrul I, până pe 15 aprilie. Dacă 28 de ocoale decid să depună dosarele pe 14 aprilie, atunci mai sunt necesare încă 10 zile, să le verificăm. Însă, avem colaborare cu Direcția Silvică și cu ocoalele silvice private, cerându-le să trimită treptat aceste documentații, pentru a avea răgaz să le analizăm”, subliniază șeful Gărzii Forestiere, adăugând că, într-un asemenea context, de preferat este reducerea numărului de controale, deoarece ieșirea din termene poate duce la pierderea sprijinului financiar ori la blocaje la nivelul autorităților publice”. Dealtfel, în ultimul timp, pe lângă inspecțiile obligatorii, impuse la nivel național, controalele Gărzii Forestiere sunt mai mult reactive decât proactive, operându-se punctual, la semnalele din teritoriu.  Garda Forestieră Suceava are în raza de competență județele Suceava, Botoșani, Bacău, Iași, Neamț și Vaslui. Legea nr. 159 din 30 iunie 2017 a majorat, până la 1.007, numărul de personal al gărzilor forestiere din ţară, 935 de persoane trebuind să aibă pregătire silvică. În urmă cu 1 an, Mihai Gășpărel anunța că, din totalul aprobat la nivel naţional, instituţiei sucevene i s-au repartizat încă 60 de posturi, care urmau să se adauge celor 85 deja existente.