17 decembrie 2014

Primarul Ion Lungu şi-a făcut bilanţul de sfârşit de an 2014
·        Anul 2014 a fost unul dificil din punct de vedere  economic şi financiar, însă, cu toate acestea, am avut şi câteva realizări semnificativ pentru municipalitate şi suceveni”,  a reliefat edilul-şef.
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava şi-a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, raportul de activitate pe anul care se apropie cu paşi repezi de final. La capitolul realizări, şeful municipalităţii a enumerat demararea lucrărilor din proiectul de reabilitare a 10 străzi, a podului de peste râul Suceava şi pasajului CFR Iţcani; semnarea contractului de reabilitare a Zonei centrale a Sucevei; precum şi a celor de continuare, cu fonduri europene, a construirii Campusului şcolar de la Liceul cu Program Sportiv şi Sălii  de sport de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”. Lungu punctează, de asemenea, cu amenajarea „Nord skatepark”; reabilitarea, în cadrul POS-Mediu, a  subtraversării cu ape menajere a râului Suceava, reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare de pe 40 de străzi, în cadrul aceluiaşi program; finalizarea reabilitării Centrului Cultural „Bucovina”, în care se va amenaja cinematograful 3D, cât şi apropierea de final a reabilitări Cetăţii de Scaun a Sucevei, proiect desfăşurat în colaborare cu  Consiliul Judeţean.  Conducătorul administraţiei publice locale sucevene se mândreşte şi cu prinderea Sucevei pe lista Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord Est, cu proiectul privind transportul ecologic şi amenajarea de parcuri fotovoltaice, dar şi cu realizarea Studiului pentru dezvoltarea durabilă a „Zonei Metropolitane” Suceava.  Primarul reşedinţei de judeţ nu a uitat să menţioneze despre sprijinirea financiară a activităţilor culturale, sportive şi cea a cultelor, dar nici despre finanţarea programelor şi acţiunilor sociale. „Anul 2014 a fost unul dificil din punct de vedere  economic şi financiar, însă, cu toate acestea, am avut şi câteva realizări semnificativ pentru municipalitate şi suceveni”,  a reliefat edilul-şef Ion Lungu.     
·        Lăsăm pe suceveni să judece dacă s-a întâmplat ceva s-au nu”,  a subliniat primarul municipiului Suceava.   

La partea de probleme nerezolvate, mai întâi şeful administraţiei locale a menţionat nefinalizarea lucrărilor la ruta ocolitoare nr. 1 a Sucevei, de vină pentru aceasta fiind „un constructor care a devenit neserios, SCCF Bucureşti”, drept pentru care contractul fiind reziliat. De asemenea, o nerealizare îl constituie eşecul negocierilor privind desemnarea unui nou operator de transport şi distribuire a agentului  termic, iar alta se referă la nepunerea în funcţiune a depozitului ecologic de deşeuri de la Moara. Şeful executivului local îşi reproşează starea deplorabilă a străzilor, după lucrările de extindere a reţelelor de apă şi a celor de canalizare, precum şi rezolvarea parţială a problemei câinilor fără stăpân. „Una peste alta, eu zic că, totuşi, s-a muncit în acest an la Primăria municipiului Suceava., în condiţii destul de delicate. Lăsăm pe suceveni să judece dacă s-a întâmplat ceva s-au nu”,  a subliniat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.