04 decembrie 2014

Misiune dificilă:
Primarul Ion Lungu forţează legislaţia în materie de angajări în administraţia publică locală
·        Normele legale în vigoare permit doar o singură încadrare la o plecare de pe post, însă edilul-şef sucevean intenţionează să obţină o derogare şi să transfere, la viitoarea Direcţie a Primăriei, a 157 de salariaţi ai Termica.  
·        În măsura în care Guvernul va aproba cererea de suplimentare, numărul maxim de posturi din aparatul de specialitate al primarului va fi modificat, urmând a ajunge la 757, pe total, la Primărie, consemnându-se o creştere de la 746 la 903 posturi.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, merge la Guvernul României pentru a care o majorare a numărului maxim de posturi aprobate pentru Primărie. Şeful executivului a fost mandatat în acest sens de către Consiliul Local, care a aprobat o hotărâre de înfiinţare  a unei structuri proprii de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic şi de prestare prin gestiune directă a acestei din urmă activităţi. Măsura este una preventivă şi vizează situaţia în care actualul operator în insolvenţă, Termica, ar da faliment, iar municipalitatea ar fi nevoită să asigure continuitatea serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură. În această perspectivă,  noua Direcţie a administraţiei locale va avea nevoie de personal specializat, de la Termica urmând a fi preluaţi - conform unui studiu de oportunitate şi hotărârii aleşilor - 157 de actuali salariaţi ai societăţii din Lunca Sucevei. Întrucât legislaţia în materie de angajări în administraţia publică locală este una prohibitivă - prevăzând doar o singură încadrare la o plecare de pe post -,  misiunea edilul şef sucevean, de a forţa o derogare de la prevederile legale în vigoare se dovedeşte una deosebit de dificilă. În anul 2014, numărul de posturi comunicat de Instituţia Prefectului judeţului Suceava pentru Primăria municipiului reşedinţă este de 746, dintre care 600 în aparatul de specialitate al primarului, 33 la Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, 105 la Direcţia de Poliţie Locală, iar altele 8 la Biroul de implementare a proiectelor europene.
·        "Nu este foarte simplu, pentru că nu ştiu ca în ţară să se mai fi aprobat un asemenea demers", spune Lungu.
În măsura în care Guvernul va aproba cererea de suplimentare, numărul maxim de posturi din aparatul de specialitate al primarului va fi modificat, urmând a ajunge la 757, pe total consemnându-se o creştere de la 746 la 903 posturi.
"Am expus motivele, am anexat documentele necesare şi încercăm să obţinem această majorare. Există o hotărâre de Consiliu Local pe care o voi duce la îndeplinire şi vom vedea ce sorţi de izbândă vom avea în perioada următoare. Nu este foarte simplu, pentru că nu ştiu ca în ţară să se mai fi aprobat un asemenea demers. Din păcate, mai toate societăţile de termoficare de la nivel naţional sunt fie în insolvenţă, fie în faliment", subliniază Lungu, exemplificând cu cele din Bacău şi Brăila, care şi-au constituit societăţi comerciale cu acţionar Consiliul Local.                    


Societatea comercială de apă, canal şi epurare, creditor al  Termica, şi-a anunţat intenţia de a ataca Planul de  reorganizare judiciară a firmei de transport agent termic, condiţii în care acesta din urmă ar putea intra în procedura falimentului.