·
Aproape
1.900 de carduri au fost returnate pe
motiv că destinatarul este decedat, în incapacitate de exerciţiu sau în arest.
·
Ulterior
testării, documentul va deveni obligatoriu, iar serviciile medicale vor fi
validate şi decontate doar prin intermediul acestuia.
Procesul de distribuire, prin Poştă, a celor 387.200 de carduri naţionale
de asigurări sociale de sănătate către persoanele asigurate din judeţul Suceava
s-a încheiat, informează Casa de Asigurări de Sănătate Suceava. Potrivit unui
comunicat de presă al instituţiei, 19.990 de carduri naţionale au fost
returnate Casei, deoarece nu au putut fi înmânate beneficiarilor. Dintre
acestea din urmă, 1.860 de au fost returnate pe motiv că destinatarul este
decedat, în incapacitate de exerciţiu sau în arest. Astfel, cardurile naţionale
de asigurări de sănătate s-au distribuit în proporţie de 95%. „Vom informa
asiguraţii care nu au intrat in posesia cardului naţional data la care va
demara activitatea de distribuire a acestui document”, se arată în materialul
citat. Potrivit comunicatului de presă al CAS Suceava, după ce întregul proces
de distribuire se va încheia, va urma o perioadă de testare, interval în care
cele două sisteme vor merge în paralel şi, de asemenea, vor fi identificate şi
rezolvate eventualele probleme. Ulterior testării, cardul naţional de
sănătate va deveni obligatoriu prin lege, iar serviciile medicale vor fi
validate şi decontate doar prin intermediul acestuia. Cardul naţional va putea
fi activat pe măsura prezentării persoanei asigurate la medicul de familie,
medicul specialist din ambulatoriu sau în spital. În comunicat se mai
precizează că, la aceasta dată, cea mai mare parte a furnizorilor de servicii
medicale aflaţi sub contract cu Casa de
Asigurări de Sănătate Suceava au comandat cititoarele de carduri, iar o parte
dintre aceştia le-au şi primit. Pentru persoanele care vor împlini ulterior vârsta
de 18 ani, dar şi în cazul celor care vor dobândi pe parcurs calitatea de
asigurat, se va continua procesul de tipărire şi distribuire a cardului.