·
Pachetele nu ajung pentru o treime dintre înscrişii pe
listele de ordine, primarul Lungu sperând să mai sosească şi alte
transporturi.
Astăzi, în municipiul Suceava, începe distribuirea,
către persoanele cele mai defavorizate, a pachetelor cu ajutoare în produse
alimentare din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene. Primarul Ion
Lungu, a anunţat că, ieri, cu o întârziere de două zile, erau aşteptate doar primele
două tiruri din cele 13 programate a-şi descărca „marfa” în depozitele fostului
CONSUC din cartierul Burdujeni. „Primele produse de la Uniunea Europeană vor
fi distribuite începând cu ora 8.00. Sunt pe drum două tiruri, acestea urmând
să ajungă în Suceava în jurul orei 11.00”, a declarat ieri, şeful
municipalităţi. Lungu a precizat că produsele alimentare sunt deja împachetate,
acestea urmând a fi împărţite câte 400 pe zi, – respectiv primilor 1.600 de
îndreptăţiţi care s-au înscris anterior pe listele de ordine întocmite de
Direcţia de Asistenţă Socială. Pe
listele cu pricina figurează deja 2.400 de persoane, ceea ce înseamnă că restul
de 800 de beneficiari aşteaptă deja următorul transport. „Sper ca, în afară
de aceste două tiruri, sperăm să vină şi altele, astfel încât să putem
distribui ajutoarele la cât mai multe persoane care au dreptul”, a subliniat primarul, menţionând că, potrivit
Prefecturii, termenul limită pentru încheierea acţiunii este 15 ianuarie. Ion Lungu mai menţionat că, în acest sens,
distribuirea se va face în toate zilele lucrătoare de până la finele anului,
iar dacă va fi nevoie, şi în program prelungit. Fiecare pachet conţine 4 litri
de ulei, 4 kg de zahăr, 6 kg de făină, 6 kg de mălai, 2 pungi de paste
făinoase, 8 conserve de carne de porc, 6 conserve de carne de vită şi 10 cutii
de conservă de pate de ficat. Conform H.G. nr. 799,
din 19 septembrie 2014 primesc ajutoare familiile şi persoanele singure beneficiare
de venit minim garantat; familiile beneficiare de alocaţie complementară;
şomerii cu o indemnizaţie de până la 400 de lei; pensionarii cu o pensie sub
400 de lei; beneficiarii indemnizaţiei sociale pentru pensionari, al căror
venit se află sub 400 de lei pe lună; persoanele cu handicap grav, adulţi şi
copii; persoanele beneficiare ale prevederilor legilor speciale. În municipiul
Suceava sunt în evidenţe peste 6.500 de beneficiari, alţii urmând a fi înscrişi
pe listele suplimentare.