08 decembrie 2014

Profesorii şi angajaţii Primăriei au asigurate salariile până la finele lui 2014  
Cadrele didactice sucevene au asigurate drepturile salariale pentru anul 2014, aflat la final. Aceasta după ce Consiliul Local al municipiului Suceava, convocat în şedinţă extraordinară, a aprobat o hotărâre privind rectificarea bugetului local cu  4,3 milioane de lei, fonduri alocate cu acest scop de Guvernul României. "Astfel, profesorii îşi vor primi drepturile salariale pe 10 decembrie",  a reliefat primarul Sucevei, Ion Lungu.  Cadrele didactice sucevene ar urma să mai primească bani şi în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 74, recent aprobată, însă rectificarea bugetului local se va face într-o şedinţă ordinară, pe motiv că suma alocată judeţului Suceava  nu este cunoscută. În cauză sunt drepturile salariale câştigate de dascăli instanţă şi a căror plată se face eşalonat, pe durata a mai multor ani.  "Vom mai aproba nişte sume pentru profesori, aferente titlurilor executorii, însă acum nu o putem face, deoarece este aprobată la nivelul întregului judeţ, trebuind a fi defalcată de Ministerul de Finanţe", a arătat Lungu, precizând că un proiect de hotărâre în acest sens va fi analizat în şedinţa ordinară de pe 17 decembrie a deliberativului municipal.  

Aceasta întrucât actul normativ amintit stipulează, la art. 29, ă că "până pe data de 19 decembrie 2014, trebuie vărsate toate sumele accesorii salariilor", mai exact contribuţiile la bugetele asigurărilor sociale. Tot ieri, aleşii locali au aprobat un rectificativ bugetar de  443.000 de lei, fonduri orientate înspre plata salariilor angajaţilor administraţiei locale. Reamintim că, în şedinţa de la finele lunii noiembrie, consilierii au votat o hotărâre privind alocarea a 800.000 de lei de la Fondul de rezervă, pentru achitarea salariilor lucrătorilor Primăriei. Șeful executivului, Ion Lungu preciza că este justificat de faptul că fondurile pentru cheltuielile cu personalul din învățământ sunt aprobate de Ministerul de Finanțe, minister care inițial nu și-a dat girul pentru întregul necesar. Drept urmare, chiar dacă suplimentul va fi disponibilizat de la Centru până la finele anului, executivul  sucevean și-a luat o măsură de siguranţă.  Primarul Ion Lungu a evidenţiat că anvelopa salarială la începutul anului în curs nu a fost acoperitoare pentru toate cele 12 luni din 2014.