Suceava nu are, de aproape
2 ani, operator titular de salubritate stradală
·
Primarul Ion Lungu precizează că situaţia de provizorat
este una nedorită, actualul prestator temporar, Rosal Grup, neputându-se angaja
la investiţii şi dotări.
Municipalitatea suceveană a trimis
la Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice(ANRMAP)
documentaţia privind reluarea licitaţiei pentru delegarea prin concesionare a gestiunii
serviciului public de salubritate stradală. Contractul cu vechiul operator,
compania Rosal Grup Bucureşti, parafat pe 8 ani, a expirat în vara lui 2012,
însă, din cauza alegerilor locale din iunie, demersurile pentru lansarea
licitaţiei au fost amânate până în toamna aceluiaşi an. După ce a trecut de formalităţile de aprobare
în Consiliul Local, licitaţia a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii
Electronice(SEAP), însă la aceasta s-a înregistrat un lung şir de contestaţii
şi acţiuni înaintate instanţelor de judecată. O
ultimă „găselniţă” a Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor
Publice(ANRMAP) a constat în modificarea perioadei pentru care se va face
delegarea, aceasta fiind diminuată la 7 ani, demersul fiind justificat prin
aceea că această perioadă este suficientă pentru ca viitorul operator de
salubritate să-şi amortizeze investiţiile în noile utilaje.
Lungu şi-a exprimat că, în cele din urmă, Suceava va avea un operator
titular, precizând că situaţia de provizorat este una nedorită, întrucât,
aflându-se într-o asemenea postură, actualul prestator temporar, Rosal Grup, nu
se poate angaja la investiţii şi dotări. „Am fost nevoiţi să o reluăm,
practic, de la zero. Sperăm să trecem de
ANRMAP şi SEAP, de această procedură foarte importantă. În septembrie se
împlinesc 2 ani de când ne luptăm cu licitaţia, firma Rosal având împuternicire
temporară de prestare a serviciului, până la finalizarea acesteia şi o nouă
atribuire. Dar, când nu eşti titularul serviciului, lucrurile nu merg aşa cum
ar trebui. Discutăm despre dotările şi investiţiile care sunt necesare acolo, însă
atât timp cât Rosal este operator temporar, acestea ne prea se întâmplă”, a evidenţiat primul
gospodar al oraşului, Ion Lungu. Valoarea
totală contractului, care se întinde pe 7 ani, este de 5,4 milioane de euro.
Reamintim că, de la 1 decembrie 2012, din cauza declanşării cu întârziere a
procedurilor de licitaţie, autorităţile sucevene s-au văzut nevoite să
prelungească contractul de concesionare a serviciului, Rosal fiind şi, în
prezent, operatorul de salubritate stradală şi servicii de iarnă din municipiul
Suceava. Rosal Grup va presta serviciul de salubritate până în momentul în care
va fi cunoscut câştigătorul licitaţiei şi va fi semnat contractul de
finanţare.