31 mai 2014

La Aeroportul Suceava, sistem de ultimă generaţie pentru asistarea aterizării aeronavelor pe timp de ceaţă    
·        Prin amplasarea acestuia la Salcea, aeronavele ar opera în condiţii de vizibilitate care nu vor coborî sub 30 de metri, sistemul prevăzut iniţial permiţând dirijarea şi aducerea la sol a avioanelor doar la o vizibilitate mai mare de 150 de metri.
·        În sezonul rece 2012-2013, din cauza vizibilităţii proaste, au fost anulate 34 de curse de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare”.

Aleşii judeţeni suceveni au aprobat darea în administrare către Regia Autonomă Administraţia Autonomă a Serviciilor de Trafic Aerian a peste 3.630 de metri pătraţi, suprafaţă situată în prejma Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava. Pe aceasta, în urma amenajării terenului, ROMATSA va implementa în zonă,  respectiv la Salcea, sistemul ILS(Instrument Learnig Sistem) pentru asistarea aterizării aeronavelor. Obiectivul va fi realizat din bugetul regiei amintite şi va intra în funcţiune după finalizarea lucrărilor de modernizare cu fonduri europene a pistei unităţii aeroportuare sucevene, precum şi a sistemului de balizaj aferent. Preşedintele Consiliului Judeţean Cătălin Nechifor anunţat că, după recenta vizită la Aeroport a ministrului Transporturilor, Dan Şova, şi a discuţiilor cu responsabilii ROMATSA, la Suceava ar putea fi amplasat un sistem de asistare la aterizare cu performanţe superioare celui prevăzut iniţial. Astfel, aeronavele ar opera în condiţii de vizibilitate care nu vor coborî sub 30 de metri, primul dintre sisteme permiţând dirijarea şi aducerea la sol a avioanelor la o vizibilitate mai mare de 150 de metri. „Practic, acest instrument ILS va facilita aterizarea aeronavelor în condiţii de ceaţă, în condiţii meteorologice dificile. Noi aveam prevăzut în buget un ILS de categoria  a II-a,  care înseamnă ceaţă pe o distanţă mai mică de 150 de metri, însă în cadrul vizitei pe care ministrul Şova a avut-o la Aeroport, prin intervenţiile făcute la ROMATSA şi punerea la dispoziţie a acestei suprafeţe de teren, sperăm să primim un ILS de categoria a III-a, care să permită aterizarea în condiţii de ceaţă de până la 30 de metri. Deci, practic, va fi o creştere de operaţionalizare  a Aeroportului”,  a arătat şeful executivului judeţean. Cătălin Nechifor a precizat că o asemenea dotare modernă este mai mult decât binevenită, în această parte a ţării, în care condiţiile meteorologice sunt mai puţin favorabile. Astfel, spre exemplu, în sezonul rece 2012-2013, din cauza vizibilităţii proaste, au fost anulate 34 de curse de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare”, pasagerii fiind transportaţi de la Iaşi, pentru fi preluaţi de TAROM.