·
„Trebuie să analizăm cum vor funcţiona aceste colegii
în anii următori, pentru că au un excedent de spaţii care ar putea fi
externalizate”, a explicat primarul
municipiului Suceava, Ion Lungu.
În municipiul Suceava, încasările din impozite pe clădiri, atât de la
persoanele fizice, cât şi de la persoanele juridice, au depăşit aşteptările.
Ion Lungu, şeful administraţiei locale, spune că, defalcat pe primele în 5 luni
ale anului, la buget au intrat sume şi cu 100% mai mari, fapt care permite
orientarea banilor înspre domenii deficitare. „Având în vedere faptul că
am avut încasări bune în primele 5 luni ale anului, la impozitul pe clădiri, de
la persoane fizice şi persoane juridice, avem posibilitatea să mai facem nişte
rectificări bugetare”, subliniază Lungu. Astfel, fonduri de 1,14 milioane de lei vor lua calea
centrelor bugetare din învăţământ, în vederea finanţării cheltuielilor cu
bunurile şi serviciile. Potrivit edilului-şef, acest lucru se întâmplă chiar
dacă, în 2014, alocările la capitolul învăţământ sunt mai mari de cât cele din
anul anterior. „Cu toate acestea, bani nu ajung”, relevă Lungu. Şeful
executivului sucevean susţine că foarte multe fonduri sunt consumate de fostele
liceene industriale, care fiind de dimensiuni mari, sunt şi energofage. „Există
o categorie de şcoli, adică fostele licee industriale, care au foarte multe
clădiri şi consumuri energetice pe măsură”, a evidenţiat primarul. Lungu a dat ca exemplu Colegiul naţional
„Petru Muşat”, care va beneficia de un supliment de 320.000 de lei, Colegiul
naţional „Alexandru Ioan Cuza”, care va primi 100.000 de lei şi Colegiul tehnic
de industrie alimentară, care va avea parte de 168.000 de lei. Şeful
administrativului local arată că în
condiţiile în care numărul de elevi este mai mic pe an ce trece, o serie de
cămine ar putea fi „externalizate”, Universitatea „Ştefan cel Mare” fiind
interesată în preluarea acestora. „Trebuie
să analizăm cum vor funcţiona aceste colegii în anii următori, pentru că, din
punctul meu de vedere, au un excedent de spaţii, existând clădiri care ar putea
fi externalizate”, a explicat
primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.