Peste 13.400 de lei, cea
mai mare pensie din judeţul Suceava
·
De cealaltă parte, în evidenţa Casei Judeţene de Pensii
Suceava există 2.540 de pensionari cu indemnizaţie minimă socială lunară de 350
de lei.
Pensia socială minimă garantată
rămâne, deocamdată la nivelul de 350 de lei de persoană. Aceasta se acordă
potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 6 din 2009 şi se plăteşte în cuantumul
amintit încă din lua octombrie a respectivului an. Începând cu data de 1
octombrie 2010, sintagma de pensie socială minimă garantată a fost înlocuită cu
cea de indemnizaţia socială pentru pensionari. Potrivit, Loredanei Ciot,
purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Suceava, de acest sprijin
financiar pot avea parte toţi pensionarii sistemului public de pensii, cu
domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, indemnizaţia
socială acordându-se din oficiu. Condiţia care trebuie îndeplinită este aceea
ca nivelul cuantumului pensiei cuvenite aflate în plată să se situeze sub cel
al pensiei sociale minime garantate. Cuatuntumul efectiv al indemnizaţiei se
calculează ca diferenţă între suma de 350 de lei şi nivelul cuantumului pensiei
cuvenită sau aflată în plată. În situaţia persoanelor care beneficiază, prin
cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât
şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite
şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, la
acordarea pensiei sociale minime garantate se are în vedere nivelul
cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri. În cazul în care se
beneficiază de pensie de urmaş, indemnizaţia socială se acordă fiecăruia dintre
urmaşi în parte. La finele lunii aprilie 2014, în evidenţa Casei Judeţene de Pensii
Suceava se aflau 2.540 de pensionari care aveau aparte de indemnizaţia socială.
Iniţial adică la 1 aprilie 2009, nivelul
pensiei sociale minime garantate a fost de 300 de lei, de pe 1 octombrie a
aceluiaşi an majorându-se la nivelul 350 de lei pe lună şi persoană
îndreptăţită. De cealaltă parte, de remarcat este şi cea mai mare pensie lunară
din judeţul Suceava, aceasta fiind de 13.435 de lei.