Până la 40 de suceveni
cer zilnic debranşarea de la sistemul centralizat de termoficare
·
În fiecare zi, alţi 20 de consumatori se debranşează ilegal,
administratorul special al Termica avertizând că o coborâre sub pragul critic
de 17.000 de abonaţi va duce la grave disfuncţiuni în sistem.
·
„Nimeni nu trebuie să plece din sistem fără aprobare şi să
lase datorii către Termica, sfidând autorităţile”, a accentuat Ion Lungu.
Foarte mulţi proprietari suceveni
de apartamente aleg soluţia debranşării de la sistemul centralizat de
termoficare şi dotării cu alte surse de
încălzire, a semnalat ieri, în cadrul unei întâlniri cu preşedinţii de
asociaţii de proprietari, Ovidiu Dumitrescu, administratorul special al
societăţii în insolvenţă Termica Suceava. Oficialul firmei din Lunca Sucevei a
reliefat că începând cu încheierea sezonului de furnizarea a agentului termic
pentru încălzirea locuinţelor, la finele lunii aprilie, zilnic până la 40 de
suceveni se prezintă la Termica cu
cereri de debranşare de la reţele de alimentare cu apă caldă şi căldură. Dumitrescu
pune în vedere că fenomenul este unul îngrijorător, coborârea sub puntul critic
de 17.000 de abonaţi - faţă de circa 22.000, în prezent - putând duce la grave
disfuncţiuni ale sistemul centralizat sucevean de termoficare. „De la
întreruperea furnizării încălzirii, se depun la sediul Termica circa 35-40 de debranşare
de cereri pe zi. Din experienţa anilor trecuţi, ştim că încă 10-20 pe zi
derulează debranşarea fără nicio aprobare, iar după ce termină lucrările ne pun
în faţa faptului împlinit şi, practic, nu mai avem ce face. Există o masă
critică şi la acest sistem de termoficare, iar dacă trecem sub un număr minim
de consumatori, apreciat la
17.000-18.000 de apartamente, activitatea nu va mai putea fi desfăşurată în
condiţii rezonabile”, atrage atenţia administratorul special al Termica.
Dumitrescu a făcut apel la şefii
asociaţiilor de proprietari, cât şi la proprietarii de pe scările de bloc, să
nu privească fenomenul ca pe o simplă formalitate şi să-şi dea cu uşurinţă
acordul pentru debranşare, „pentru că, din cauza inconvenientelor, situaţia va
fi foarte grea”.
·
Coborârea sub pragul de rentabilitate va avea drept
consecinţă creşterea tarifului la energia termică.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, este
de părere că o coborâre sub pragul minim de rentabilitate de minim 17.000 de
consumatori casnici ar avea drept consecinţă creşterea tarifului la energia
termică, întrucât costurile vor avea o altă repartizare. „Am mai spus-o şi altă dată, noi nu
ţinem pe nimeni cu forţa la sistemul centralizat. Însă, în acelaşi timp, nimeni
nu trebuie să plece fără aprobare şi să lase datorii către Termica, sfidând
autorităţile”, a accentuat Ion Lungu. Ovidiu Dumitrescu, administratorul special al
firmei de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice a ţinut să mai
precizeze că situaţia de incertitudine financiară, creată de neplata
serviciilor, nu va permite efectuarea strictelor lucrări anuale de revizii şi reparaţii din sistem. „Trebuie să găsim
o soluţie pentru că, indiferent cine va desfăşura activitatea în perioada de
iarnă, există nişte puncte nevralgice în sistem, pe care trebuie să le
rezolvăm, pentru a nu ne trezi cu nişte situaţii forte neplăcute”, a
subliniat Ovidiu Dumitrescu.