Rata
şomajului a coborât la 6 la sută
·
La începutul lunii mai, în baza de date a AJOFM erau
înregistraţi 15.123 de şomeri.
În judeţul
Suceava, rata şomajului s-a înscris pe un
semnificativ trend descendent, se poate concluziona din informarea
lunară a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit Mirelei
Adomnicăi, directorul executiv al AJOFM, în acest an diminuarea este de 0,87%, respectivul indicatori fiind
stabilit, la finele lunii anterioare, la circa 6%. Rezultatele au fost
înregistrate pe fondul sporirii disponibilului de locuri vacante, fapt care a
dus scăderea numărului de şomeri în evidenţă. „Evoluţia
indicatorilor statistici monitorizaţi prezintă o rată a şomajului în scădere
consecutivă pe parcursul primului trimestru al acestui an, tendinţa de
diminuare a valorii indicatorului
menţinându-se şi pe cel de-al doilea trimestru, astfel încât scăderea a
înregistrat 0,87 puncte procentuale de la începutul anului, până la valoarea de
6,01% la sfârşitul lunii aprilie”, arată şeful AJOFM.
Mirela
Adomnicăi reliefează că „stocul de şomeri” a scăzut în cursul anului 2014 cu 2.175
de persoane, în timp ce numărul solicitanţilor de slujbe, din judeţul Suceava,
care s-au încadrat prin intermediul serviciilor publice de ocupare, a ajuns la
8.518 persoane. Astfel, la începutul lunii mai, în baza de date a AJOFM erau
înregistraţi 15.123 de şomeri. Cei mai mulţi dintre ei sunt zona Suceava,
respectiv 5.056, în ordine urmând Fălticeni cu 3.426 de şomeri, Rădăuţi cu 3.046, Gura Humorului
cu 1.796, Cîmpulung Moldovenesc cu 1.029 şi Vatra Dornei cu 776.