Mor mai mulţi suceveni, decât se nasc
·
În
trimestrul întâi al anului, numărul decedaţilor l-a depăşit cu 173 pe cel al nou-născuţilor vii.
·
Totuşi,
Suceava stă cel mai bine, din acest punct de vedere, în rândul celor 6 judeţe
din Regiunea de Dezvoltare Nord Est.
În perioada 1 ianuarie-31 martie 2014, în judeţul
Suceava s-a înregistrat spor natural negativ de 173 persoane, informează
Direcţia Judeţeană de Satistică. Definit ca diferenţa dintre numărul născuţilor
vii şi numărul decedaţilor, nivelul indicatorului este unul mai mare faţă decât
cel consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013, când, în judeţ, sporul natural
al populaţiei a fost tot negativ, respectiv de 64 persoane. Potrivit Direcţiei
Judeţene de Statistică, în martie, anul acesta, în judeţul Suceava s-au născut
620 copii, numărul acestora fiind în creştere cu 90 de copii faţă de luna
februarie, însă unul în scădere cu 4 nou-născuţi, în comparaţie cu martie 2013.
În luna la care facem referire, au murit 660 persoane, numărul deceselor
înregistrat fiind mai mare cu 26, raportat la luna februarie 2014, dar mai mic
cu 87 decese, faţă de luna martie 2013. În luna martie 2014, au decedat 9 copii
cu vârsta de sub 1 an, în judeţ numărul născuţilor vii fiind sub cel al deceselor,
iar drept urmare sporul natural înregistrat a avut o valoare negativă, aceea de
40 persoane. În martie, sporul natural al populaţiei a fost negativ atât la
nivel naţional, cât şi la cel regional, respectiv de 7.730 persoane, în ţară,
şi de 870 persoane în cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est. Astfel, pe acest
din urmă palier, sporul natural al populaţiei înregistrat de judeţele componente
ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Est a
fost, în martie 2014, de -259 de persoane, în Bacău; -217 de persoane, în Botoşani;
-50 de persoane, în Iaşi; -173 de persoane, în Neamţ; -40 persoane, în Suceava
şi -131 de persoane, în Vaslui. Din datele de mai sus, se observă că, totuşi,
judeţul Suceava are cel mai mic spor negativ din Regiune.